TRĂDARE LA CJA: CONSILIERII PNL VOTEAZĂ CU PSD

by Cosmin Mihuta

Consilierii județeni au ales, astăzi, un nou vicepreședinte al CJA, după ce Remus Romulus Guțu și-a pierdut funcția, fiind dat afară din PNL. Deși PNL are o majoritate confortabilă în Consiliul județean, lucrurile au fost destul de complicate, asta și pentru că doi consilieri județeni ai PNL au votat împotriva partidului.

Pentru funcția de vicepreședinte au existat două propuneri: Simona Iorgovan, președintele Organizației de Femei a PNL Arad, și Marius Sulincean, din partea PSD. Ca unul dintre cei doi să fie ales era nevoie de jumătate din numărul consilierilor județeni, adică de 17 voturi. Exact 17 voturi a primit Simona Iorgovan, fiind astfel noul vicepreședinte CJA, în timp ce Marius Sulincean a obţinut 10 voturi. Având în vedere că puterea avea 19 consilieri prezenți, rezultă că doi dintre aceștia au votat cu Marius Sulincean, semn că în PNL Arad există nemulțumiri. Probabil, unii sunt nemulțumiți de faptul că nu se mai regăsesc pe liste, lucru care se întâmplă în mai toate organizațiile PNL din județ.

De altfel, în următoarele zile, după depunerea listelor de candidați, se anunță plecări din mai multe organizații PNL din județ, atât din rândul foștilor membri ai PNL, cât și dintre foștii pedeliști. Cei mai mulţi vor alege ALDE, dar şi PSD.

Facebook Comments