TEATRUL DE MARIONETE GEPETTO ARAD REVINE ACASA DUPA UN TURNEU MONDIAL PLIN DE SUCCES

Trupa privată de teatru de marionete Gepetto, care face parte din Asociaţia Culturală Teatrul de Marionete Arad, a revenit dintr-un reuşit turneu mondial, în următoarea componenţă Radu Dinulescu – regizor artistic,  scenarist și constructor de păpuși Carmen Mărginean – actor mânuitor și regizor Adina Doba – actor mânuitor Cristian Bordaș – actor  mânuitor Dorel Parfeni – light designer, tehnician sunet, lumini și video. Au avut un an, 2013, cu numeroase reprezentatii pe intreg mapamondul cu trei spectacole 3D, imagine 3D şi animație ameliorată : „Tovarășul de drum”, „Pinocchio” și „Fabuloasa călătorie a Domnului Nostoc”. Astfel spectatorii festivalurilor de teatru de la Avignon, Dijon, Istanbul, Montbelliard  s-au bucurat de prestaţia trupei noastre. Vârful anului trecut au fost reprezentaţiile de la Kennedy Centre, din Washington, şi Institulul Cultural francez din New York. Piesele se joacă în română, franceză, engleză şi chiar cehă.