Suporter Club UTA confirmă: Falcă şi Meszar au vrut să conducă clubul (şi) pe banii noilor investitori! (VIDEO)

by Sorin Haut

Suporter Club UTA a organizat astăzi o conferinţă de presă pe tema scandalului creat în jurul investitorilor interesaţi să preia clubul, dar refuzaţi fără vreo explicaţie logică şi pertinentă de Alexandru Meszar, conducătorul de facto al „Bătrânei Doamne”. Culmea e că decizia de refuz a oamenilor de afaceri arădeni vine din partea a două personaje care nu se regăsesc oficial nici în conducerea clubului şi nici în administraţia locală, ca să aibă un cuvânt de spus, vorbim aici de Meszar şi Falcă. Trebuie însă spus că reprezentanţii SCU au făcut pact cu diavolul încă de la începutul acestui proiect al noii UTA, când au pus pe masă sigla, numele şi palmaresul pentru noul club, dar ştiau încă de pe atunci cu cine au de-a face. Sigur că alte soluţii nu prea mai erau, cu toate că vechea UTA a fost omorâtă mârşav, aspect semnalat de noi la acea vreme, dar acum să vii să te minunezi că vezi doamne ce răi sunt Falcă şi Meszar ni se pare puţin exagerat. Pe de altă parte, reacţia suporterilor vine la timp, ea este oportună, dar acum cei de la SCU trebuie să îşi asume acest joc murdar al personajelor în cauză, pentru că până mai ieri stăteau la aceeaşi masă şi făceau echipă cu ei. Ne miră însă de ce reprezentanţii SCU au mai stat la masă cu acest Falcă – atât de înjurat şi urât chiar de ei de-a lungul timpului – chiar şi în 2022, atâta timp cât el nu mai are nicio calitate să decidă şi să negocieze în numele UTA-ei. Unde sunt reprezentanţii administraţiei locale, cei care ar trebui să vegheze unde se duc banii publici plecaţi spre clubul fanion?! Se pare că celălalt personaj, zis Bibi, e mai ocupat cu ronduri de seară. Revenind la conferinţa de presă a celor de la SCU, cu Dan Proca preşedinte, Claudiu Negru vicepreşedinte şi Colin Mesz membru în Consiliul Director, în prima parte s-au expus faptele şi negocierile întinse din iarnă încoace între investitori, suporteri şi teoretic, reprezentanţi ai administraţiei locale. Cam tot ce s-a spus astăzi ştiam, mai puţin partea cu întâlnirea din luna mai, solicitată chiar de… Falcă! şi expusă de Dan Proca:

Incredibil: Falcă – deşi face pe nevinovatul – a solicitat o întâlnire în luna mai, acceptată de SCU! 

„Undeva la începutul lunii mai ni s-a solicitat o întâlnire de către domnul Falcă, pe care am acceptat-o, a vrut să ştie în ce stadiu suntem cu discuţiile pentru asocierea cu oamenii de afaceri arădeni, după care ne-a confirmat susţinerea sa pentru proiect şi că administraţia locală va rămâne un partener stabilit şi sigur al clubului. La câteva zile după acea întâlnire, domnul Meszar a venit cu o nouă ofertă, în care cam tot ce se discutase s-a contramandat, în sensul că toate creditările Atletico, care se ridicau undeva la suma de 500 de mii de euro, datoriile clubului, de aproximativ 2 milioane de euro, să fie plătite imediat de investitori, dar ca o schimbare la draft, în ceea ce priveşte noua conducere, să aibă ei 60% din club, 30 el şi 30 Falcă, iar oamenii de afaceri să rămână cu doar 30%, 10% fiind ai SCU. Normal că această ofertă a fost refuzată, pentru că asta presupunea un efort financiar de 8 milioane de euro încă din primul an. Apoi s-a venit cu o nouă ofertă din partea investitorilor, care şi-au asumat să plătească toată creditările şi datoriile până la finalul anului, domnii Meszar şi Voinea să rămână în club pe poziţii de conducere, acceptată cu condiţia ca procentele de la nivelul conducerii clubului să fie negociate cu partea politică. Totuşi, am stabilit o ultimă întâlnire, care credeam noi că e decisivă, pe 15 iunie, unde trebuia să semnăm actele, dar la care domnul Meszar nu a mai venit, şi-a închis telefonul şi nu am mai dat de dânsul. Nu ştim ce s-a întâmplat, dar astea sunt faptele, aşteptăm să primim şi noi explicaţii”, a spus, printre altele, Dan Proca.

Suporterii încă speră că „lucrurile se pot îndrepta”: îl aşteaptă pe Meszar, cu explicaţii!

Aşadar, ce rămâne important de reţinut e că Falcă face în continuare jocurile la UTA, cu Meszar pe post de intermediar, dar fără vreo funcţie oficială şi de răspundere în club şi că aceşti doi oameni vroiau să rămână la „butoane” chiar şi pe banii noilor investitori, ce au pus pe masă un proiect serios, cu buget de 7 milioane de euro în primul an, care se întindea până la 10 milioane în următorii ani. „Noi, cei de la SCU, am vrut să facem lumină în acest caz, pentru că poate nu multă lume ştie ce s-a întâmplat, am vrut mereu binele UTA-ei şi dorim să fim transparenţi. Nu am vrut să facem publice aceste discuţii şi negocieri atunci, la rugămintea domnului Meszar, pentru a nu afecta echipa şi bunul mers al activităţii clubului. Încă mai avem încredere că lucrurile se pot îndrepta, credeam că avem de-a face cu oameni de bună credinţă. E clar că din partea oamenilor de afaceri arădene, utişti adevăraţi, există toată deschiderea, ei doresc să investească în club, nu să crediteze. Noi am prezentat faptele aşa cum au fost ele, nu căutăm vinovaţi, dar aşteptăm explicaţii din partea conducerii clubului UTA”, a mai spus Proca. Dinspre UTA este deocamdată linişte deplină, după acel comunicat al lui Meszar. Se anunţă o vară fierbinte la Arad, căci e clar că între majoritatea suporterilor şi Meszar nu mai e cale de împăcare, iar tot acest scandal va atârna greu asupra echipei. Vom reveni cu detalii!

Facebook Comments