„Studenții” au terminat pe locul șase turneul inaugural de la Arad, de rugby elită sevens

by Sorin Haut

În ziua în care naționala României a debutat la Cupa Mondială de rugby din Franța, adică sâmbătă, CS Universitatea Arad a fost gazda primei etape a Campionatului Național de Elită Sevens. Pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic nu s-a mai prezentat RC Grivița, așa că la start au fost doar șapte echipe. Bucureștenii ar fi trebuit să joace în Grupa A, alături de „studenții” arădeni, CS Rapid și CS U Elbi Cluj, în timp ce în cealaltă grupă au jucat: CS Poli Iași, CSM Constanța, CS Năvodari și Știința Petroșani. CS Universitatea a câștigat la „masa verde” (5-0) cu RC Grivița și a pierdut cu Rapid, 12-42, respectiv Cluj, 7-61. Așadar, băieții antrenați de Cătălin Fercu și Marian Grindei au jucat pentru locul 5, Năvodariul impunându-se cu 38-7. În ultima partidă, CSU Arad nu s-a mai putut baza pe Andrei Farcaș, care a suferit o comoție și a fost transportat cu Ambulanța la spital.

Trei înfrângeri și o singură victorie, și aceea la „masa verde” 

Pentru gruparea universitară au evoluat: Daniel Stoica, Ștefan Postolachi, George Szucs, Alvaro Berchi, Viliami Moala, Bogdan Gîrbovan, Andrei Farcaș, Albert Morcan, Răzvan Anton, Denis Delcea, Eugen Argintaru, Maximilian Pintea și Aleodor Sobolu. Turneul de la Arad a fost câștigat de CS U Elbi Cluj, care a trecut cu 21-19 de CSM Constanța în finală, iar pe locul 3 s-a clasat Rapidul, care a bătut-o cu 26-19 pe Știința Petroșani în finala mică. Pe poziția a 7-a a terminat Poli Iași, care nu a avut adversar prin neprezentarea Griviței. Următoarele etape vor avea loc la Alba Iulia, pe 14 octombrie și la București, în 28 octombrie. (foto: sportarad.ro)

 

Facebook Comments