Restructurări la Poșta Română. Angajați scoși din birouri și trimiși pe teren
Aproximativ o mie de angajaţi din Poşta Română vor intra într-un program de restructurare. Asta nu înseamnă că oamenii îşi vor pierde locurile de muncă, ci doar că vor fi scoşi din birouri şi trimişi pe teren. Hotărârea a fost luată în condiţiile în care compania se confruntă...
Marea Britanie se pregăteşte pentru cea mai amplă grevă din ultimul deceniu
Profesori, lucrători feroviari, funcţionari publici, profesori universitari, toţi au de gând să protesteze miercuri în Marea Britanie, care se pregăteşte pentru o nouă zi de greve, în cea mai amplă mişcare de acest gen din ultimul deceniu, în condiţiile în care ţara trece printr-o...
Spectacole pentru copii și părinții lor, duminică, pe scenele Teatrului „Ioan Slavici” Arad
De vă plac poveștile bine spuse, duminică, 5 februarie, e rost de mers la teatru. Și asta pentru că atunci are loc, în cadrul proiectului „Luna plină de teatru”, „Ziua plină de teatru”. Aceasta începe la ora 11.00, pe scena Trupei Marionete, acolo unde actorii Adina Doba,...
Aradul revine pe harta mondială a tenisului: turneu feminin ITF de 15 mii de dolari, la mijloc de iunie
Conform calendarului turneelor internaționale de tenis feminin organizate în acest an de România, orașul nostru revine în 2023 pe harta mondială a sportului alb. Federația Română de Tenis anunță, prin draftul de competiții de pe site-ul oficial, că primul astfel de turneu este...
Un autoturism a fost făcut scrum în Ineu
Un autoturism parcat pe marginea unui drum din orașul Ineu a fost distrus în totalitate, în urma unui incendiu. Alarma s-a dat marți seară (31.01.2023), în jurul orei 23:15, iar la fața locului a ajuns în cel mai scurt timp un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu o...
Rata şomajului a crescut la 5,6%, în decembrie
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a crescut uşor, la 5,6%, în luna decembrie a acestui an, de la 5,4% în noiembrie, însă şomajul în rândul tinerilor se află la un nivel ridicat, de 22,9%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie...
Regulamentul de utilizare a trotinetelor electrice în Arad, în dezbatere publică
Primăria Municipiului Arad vă invită la prima dezbatere publică din acest an. Aceasta va avea loc vineri, 3 februarie 2023, cu începere de la ora 11:00, pe platforma electronică ZOOM. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de utilizare a trotinetelor...
Alex Melniciuc, fotbalist crescut de Viitorul Arad, a marcat în victoria României U18
Reprezentativa de fotbal U18 a României, formată din juniori născuți începând cu 1 ianuarie 2005, a disputat primul meci amical din cantonamentul din Cipru. Echipa pregătită de Daniel Mogoșanu s-a impus pe stadionul din Peyiacu cu 2-0 în fața repezentivei țării gazdă, după reușitele...
Cristi Balaj anunță oferta de nerefuzat pentru Otele: „Roger, o sumă de bani și procent dintr-un viitor transfer!”
Roger Junio poate reveni la UTA după exact un an. Brazilianul de 26 de ani a jucat în 35 de partide pentru campioana CFR Cluj în toate competițiile (Superliga, Cupa României, Supercupa României, UEFA Champions League – preliminarii și UEFA Europa Conference League – preliminarii și faza...
Iustin Cionca: „Continuăm parteneriatul strategic cu Agenția de Dezvoltare Regională Vest”
Consiliul Județean Arad pune la dispoziția Agenției de Dezvoltare Regională Vest un sediu, care va funcționa în continuare ca birou al Agenției în județul Arad. Sediul este situat în sediul Consiliului Județean de pe Bulevardul Revoluției nr. 81, în clădirea care găzduiește și Sala...
Aeroportul Arad încearcă să obțină o finanțare de 30 de milioane de lei pentru modernizare
Aeroportul Arad a depus pentru finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare proiectul pentru refacerea căii de rulare. 29,95 de milioane de lei este suma pe care Aeroportul Arad dorește să o acceseze pentru acest obiectiv, lungimea pistei urmând să fie de 330 de metri, iar...
Fără arădeanca Dodean, accidentată, Saint Quentin a ratat calificarea în semifinalele Ligii Campionilor
Absența arădencei Daniela Monteiro Dodean din lotul echipei franceze Saint Quentin s-a simțit din plin în sfertul de finală cu UCAM Cartagena (Spania), din Liga Campionilor la tenis de masă. Echipa Danei a fost eliminată dramatic, după ce învingea în meciul tur cu 3-2 la general, puncte...
Teren pentru o creșă mică în cartierul Micălaca
Consilierii locali, convocați în ședința ordinară a lunii ianuarie, au aprobat în unanimitate, proiectul referitor la predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” – S.A. a terenului în suprafață de...
Acțiuni „fulger”, în municipiu și județ. Zeci de persoane au fost verificate de polițiști
Polițiștii din municipiu și cei ai orașului Lipova au desfășurat, la începutul acestei săptămâni, câte o acțiune „fulger”, pe raza de competență. Pe parcursul a două ore de activități, au fost legitimate 75 de persoane și controlate 69 de vehicule. În municipiu, pentru...
De miercuri, se fac programări pentru investigațiile imagistice la Spitalul Județean Arad
De miercuri, 1 februarie programările pentru investigațiile imagistice – RMN respectiv tomografie computerizată - se vor efectua prin intermediul Biroului de Programări, de luni până vineri, între orele 08.00-17.00! Aici se pot programa pacienții cu bilete de trimitere emise de...