VESTI „BUNE“: GUVERNUL CIOLOS A AMANAT CU UN AN LEGEA FALIMENTULUI PERSONAL
Guvernul a decis, în ședința de miercuri, prorogarea cu un an, până în decembrie 2016, a aplicării Legii privind insolvența persoanelor fizice, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. "S-a ajuns în...
DOREL CAPRAR A LANSAT UN MANIFEST PENTRU SALVAREA STRANDULUI NEPTUN
Deputatul PSD Dorel Căprar a lansat pe Facebook un manifest adresat arădenilor în vederea salvării Ştrandului Neptun şi care presupune strângerea de semnături pentru iniţierea unui proiect realist, capabil de a reda Aradului unul dintre cele mai iubite obiective ale sale. „Pornesc în...
FLORIN TRIPA: LA COMPANIA DE APA TREBUIE SA AVEM IN VEDERE INTERESUL ARADENILOR, NU CELE PERSONALE
Florin Tripa a arătat care sunt motivele pentru care consilierii judeţeni PSD s-au abţinut la votul legat de schimbarea conducerii de la Apă-Canal. „Atât în comisii cât şi în plen am solicitat o serie de informaţii şi o argumentaţie solidă cu privire la schimbarea conducerii de la...
MIHAI FIFOR: ADMINISTRATIA LOCALA TREBUIE SA OPREASCA PIERDERILE DE LA CET
Senatorul PSD Mihai Fifor a reafirmat disponibilitatea PSD de a contribui la rezolvarea situaţiei de criză de la nivelul CET, care riscă să lase arădenii fără căldură şi apă caldă în această iarnă. „În ultima perioadă, am avut împreună cu colegul meu, deputatul Dorel Căprar, o...
SONIA ICHIM, PE LOCUL PATRU LA GALA GIMNASTICII RITMICE ROMANESTI
Gala Gimnasticii Ritmice Româneşti s-a desfăşurat în acest an la Ploieşti, acolo unde au defilat cele mai bune sportive ale României, medaliate atât în Campionate Naţionale şi Cupe ale României, cât şi în competiţii internaţionale. Cu Alexandra Piscupescu şi Ana Luiza Filiorianu...
TVR TRANSMITE EXCLUSIV JOCURILE OLIMPICE SI EUROPEANUL DE HANDBAL DIN 2016
Televiziunea Română va transmite în exclusivitate Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro 2016 şi Campionatele Europene de handbal feminin din 2016 şi 2018, informează TVR. Televiziunea Română urmăreşte să transmită toate competiţiile sportive importante şi depune eforturi...
SIMONA HALEP, DESEMNATA CEA MAI ELEGANTA JUCATOARE DE TENIS DIN LUME
Simona Halep, locul 2 mondial, a fost desemnată de fanii care au votat pe site-ul WTA drept jucătoarea de tenis cel mai frumos îmbrăcată în afara terenului, pentru o ţinută pe care românca a purtat-o la petrecerea sportivilor de la Roland Garros. Poloneza Agnieszka Radwanska, locul 5 WTA,...
ROMANIA AR PUTEA INTALNI DOUA ADVERSARE EXOTICE, INAINTE DE EURO 2016
La finalul lunii ianuarie Anghel Iordănescu a programat un cantonament în vederea pregătirii turneului final din Franța. "Generalul" va avea la dispoziție o selecționată divizionară și FRFpregătește doi adversari exotici pentru trupa lui Iordănescu. În perioada de pregătiri pentru...
PERCHEZITII IN 23 DE JUDETE, LA COMERCIANTII DE ARTIFICII
Polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase efectuează miercuri dimineață 50 de percheziții domiciliare în municipiul București și în 22 de județe din țară, într-un dosar penal de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice și...
CURATENIE DE IARNA LA PINCOTA, IAR BUJOR ESTE NOUL PORTAR AL SEBISULUI
Şoimii Pîncota a făcut curăţenie în lot înaintea sărbătorilor de iarnă. Primul care plecat a fost Danci, după care cei din conducurea clubului i-au anunţat pe Păşcălău, Ousmane, Doda şi Oprea, ultimii doi împrumutaţi, că sunt liberi să îşi caute echipe. Deocamdată, la...
KARAOKE PENTRU COPII, ORGANIZAT DE VOLUNTARI STRAINI
“Youth for Life, Partners for Education” este un proiect al Asociaţiei Sirina, care îşi propune să dezvolte activităţi de voluntariat cu tineri şi copii din Şcoala Gimnazială “Iosif Moldovan“ Arad. Proiectul se încadrează într-o acţiune-cheie, mobilitatea tinerilor, finanţat...
AJF ARAD ANUNTA ORGANIZAREA A DOUA COMPETITII DE FOTBAL IN SALA LA INCEPUT DE 2016
AJF Arad anunţă că Memorialul Nicolae Ardelean, ediţia a 5-a, este programat în 10 ianuarie 2016 în sala de sport din Sîntana, cu participarea a opt echipe de juniori A1 invitate: ACS Unirea Sîntana, ACS UTA Bătrâna Doamnă, CS Unirea Gurahonţ, CS Crişul Chişineu Criş, CS Gloria Lunca...
UNIV.GOLDIS ICIM SE DESPARTE SI DE COSGETERA LIGII NATIONALE DE BASCHET
Continuă seria plecărilor de la Arad, anunţă site-ul oficial al Univ. Goldiș ICIM. Echipa feminină de baschet a Aradului își va pierde cea mai bună jucătoare a sezonului 2015-2016, obligată fiind de problemele financiare. Americanca Monique Reid va evolua în a doua parte a...
BILANTUL FINALULUI DE AN LA CS UNIVERSITATEA: „MAREA SATISFACTIE ESTE INAUGURAREA SALII”
Desemnat clubul anului în sportul arădean, ca urmare în special a performanţelor obţinute de sportivii secţiei de gimnastică aerobică, CS Universitatea Arad şi-a prezentat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, bilanţul final pe 2015. Preşedintele clubului, Ovidiu Şerban, nu se...
VAMA NADLAC A FOST REDESCHISA, DUPA APROAPE DOUA ORE
Punctul de trecere a frontierei Nădlac II de pe autostrada A1 a fost redeschis după aproape două ore, timp în care, din cauza unei defecţiuni la sistemul informatic, nu au putut fi făcute controale, iar şoferii care urmau să intre sau să iasă din ţară au fost redirecţionaţi spre alte...