RECTIFICAREA BUGETARĂ ARE ÎN PRIM PLAN MINISTERUL MUNCII ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE

/
Dana B.
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice primește cei mai mulți bani la prima rectificare bugetară din acest an, respectiv 2,80 miliarde de lei destinați asistenței sociale, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice. Din cei 2,80 miliarde de...

NOUĂ ROMÂNI CARE SE ÎNTORCEAU DE LA MUNCĂ DIN AUSTRIA, RĂNIȚI ÎNTR-UN ACCIDENT LA SZEGED

/
Dana B.
Vineri, 29 iulie, în jurul orei două dimineața, un microbuz cu nouă cetățeni români care se întorceau de la muncă din Austria,  s-a răsturnat pe autostradă, în Ungaria, în apropierea localității Szeged, potrivit jurnalulromanesc.at. Poliția din Szeged a precizat că nu există...

MEDALIE NAŢIONALĂ PENTRU KAIACUL ARĂDEAN

/
Sorin Haut
Kaiaciştii de la CSM Arad, pregătiţi de Gorbe Laslo şi Alexandru Stoian, s-au întors cu rezultate bune de la Campionatul Naţional de juniori II şi III. Performerul delegaţiei arădene a fost Ioan Sabău, care a cucerit bronzul la juniori II, în proba de K1, 1000 de metri, în vreme ce la...

”INIMI CICATRIZATE” ÎN REGIA LUI RADU JUDE VA AVEA PREMIERA MONDIALĂ LA FIF LOCARNO

/
Dana B.
Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui M. Blecher în regia lui Radu Jude, va avea premiera mondială luna viitoare în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno. Pelicula, care a fost inclusă în competiția oficială a prestigiosului...

PISTOLARII DE LA CSM ARAD FAC LEGEA LA NAŢIONALE

/
Sorin Haut
După salba de medalii obţinută la finalele juniorilor II şi III, pistolarii de la CSM Arad au dominat şi mai categoric ultimul act al Campionatului Naţional de glonţ rezervat juniorilor I, desfăşurat tot la Bucureşti. Astfel, la pistol sport, Cristian Mărcoşan s-a clasat pe primul loc,...

34 DE SERVICII AGRICOLE VOR BENEFICIA DE LA 1 AUGUST DE COTA REDUSĂ DE TVA

/
Dana B.
Unele servicii agricole vor beneficia din august de cota redusa de TVA. In Monitorul oficial de joi, 28 Iulie 2016, a fost publicat ordinul Ministerului Finantelor Publice prin care se detaliaza serviciile agricole pentru care se beneficiaza de cota redusa de TVA. De asemenea, actul normativ mai...

RATA ȘOMAJULUI A SCĂZUT CU 0,2% ÎN LUNA IUNIE

/
Dana B.
Rata șomajului a înregistrat o scădere de 0,2% în luna iunie, numărul persoanelor cu vârste între 15 și 74 de ani, fără loc de muncă, fiind estimat la 568.000 de persoane, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri. Potrivit statisticii, rata șomajului...

CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE VIRUSUL ZIKA

/
Dana B.
Virusul Zika se transmite prin intepatura tantarilor din familia Aedes, precum ”tantarul tigru” (Aedes albopictus) sau “tantarul febrei galbene” (Aedes Aegypti). El provoaca rareori complicatii la adulti, dar este foarte periculos pentru femeile insarcinate, indiferent de stadiul sarcinii,...

ARADUL RĂMÂNE ÎN DIVIZIA NAŢIONALĂ LA RUGBY

/
Sorin Haut
Federaţia Română de Rugby a stabilit componenţa Diviziei Naţionale de seniori, ediţia 2016-2017. La start se vor alinia opt formaţii, printre care şi CS Universitatea Aurel Vlaicu Arad. Echipa pregătită de Marian Grindei va înfrunta grupările Ştiinţa Petroşani, CS Năvodari, RCM...

IVAN PATZAICHIN CAUTĂ NOI CAMPIONI PE MUREŞ

/
Sorin Haut
Celebrul Ivan Patzaichin caută pentru al patrulea an la rând, pe Mureş, campioni la vâslit. Evenimentul „Descoperă Rowmania” va avea loc sâmbătă, 20 august, începând cu ora 09:30, la baza Voința (faleza Mureşului). „Indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă,...

29 IULIE - ZIUA IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI

/
Dana B.
Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României - "Deșteaptă-te române!", simbol al unității Revoluției Române de la 1848. La 29 iulie 1848, "Deșteaptă-te române!" a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din...

MNAR SUSȚINE CAMPANIA DE STRÂNGERE DE FONDURI PENTRU ”CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI”

/
Dana B.
Muzeul Național de Artă al României se alătură campaniei lansate de Ministerul Culturii privind achiziționarea sculpturii "Cumințenia Pământului", printr-o inițiativă proprie intitulată "Brâncuși e și al nostru". Potrivit MNAR, începând cu programul "Nocturna muzeală" lansat în...

UTA A PLECAT SPRE ITALIA. SÂMBĂTĂ E AMICALUL CU SPEZIA

/
Sorin Haut
UTA a plecat în această diminaţă spre Italia, acolo unde va susţine în perioada 29 iulie - 5 august un stagiu de pregătire presărat cu trei amicale. „Alb-roșii” vor disputa în Peninsulă trei jocuri de verificare, sâmbătă, 30 iulie, ora 16:30 - arena Enzo Blasone din localitatea...

GĂRZILE SUPLIMENTARE VOR CONTA CA VECHIME ÎN MUNCĂ

/
Dana B.
Gărzile suplimentare vor conta ca vechime în muncă și în specialitate, iar medicii care au doar gărzi vor beneficia de concediu, a declarat, joi, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, la ieșirea de la discuțiile avute la Ministerul Sănătății pe tema gărzilor medicilor. "Discuția nu a...

ICIM ARAD ŞI-A COMPLETAT EFECTIVUL CU O AMERICANCĂ

/
Sorin Haut
Conducerea clubului Univ.Goldiş ICIM a ajuns la un acord cu pivotul de origine americană Aignee Freeland, născută pe 4 aprilie 1994, care a debutat în NCAA la formația Edimboro, evoluând în patru sezoane. Sportiva ce măsoară 1.91 cm a avut în ultimul sezon recent încheiat în America...