Vreme capricioasă în următoarele patru zile

/
Dana B.
Meteorologii nu ne aduc veşti prea bune. Revin ploile, iar în anumite zone se vor strânge cantităţi mai importante de apă. Cea mai mare parte a Europei se află sub influenţa unei mase de aer cald de orgine mediteraneană, iar în foarte multe ţări, maximele vor putea urca spre 20 de grade...

Vezi în ce condiții poți obține de la stat 44.000 de euro dacă vrei să deschizi o firmă

/
Dana B.
Românii care deschid o societate comercială după data de 30 ianuarie 2017, creează minim un loc de muncă şi îl menţin timp de doi ani pot primi până la 200.000 de lei din partea statului. Condiţiile de eligibilitate au fost simplificate în urma unor dezbateri publice organizate în...

4 aprilie - Ziua Academiei Române

/
Dana B.
La 4 aprilie 2000, cu prilejul ''Zilei Porților Deschise'' la Academia Română, prezidiul instituției a hotărât ca Ziua Academiei Române să se sărbătorească la această dată. La 1/13 aprilie 1866, a fost înființată ''Societatea Literară Română'', care și-a început activitatea în...

Studenți ai UVVG și elevi de la Liceul Forestier, implicați în amenajarea fondurilor de vânătoare

/
Andreea Radu
Studenţii de la specializarea Silvicultură a Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, alături de elevi ai Liceului Tehnologic „Iuliu Moldovan” (Forestier) Arad au participat, vineri, 31.03.2017, la amenajarea de...

Sute de elevi arădeni au vizitat Uzina de Apă de pe calea Şiriei

/
Paul Anghel
În cadrul Săptămânii Altfel, elevi de la școli și licee din Arad au aflat de la specialiștii Companiei de Apă cât de importantă este protejarea surselor de apă iar povestea Picaturii de Apă a fost prezentată copiilor de la Grupa Pregatitoare în cadrul unei ore speciale. Peste 250 de...

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului a iluminat în albastru clădirea Teatrului de Stat din Arad

/
Paul Anghel
Începând cu anul 2007 această zi se marchează în fiecare an pe 2 aprilie, dată stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Cu această ocazie, în semn de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu tulburare de spectru autist, Direcția Generală de Asistență Socială și...

Răzvan Cadar (PNL): “Le cer domnilor parlamentari PSD să aducă bani și să se aplece foarte serios asupra nevoilor Aradului!”

/
Dana B.
Consilierul liberal  Răzvan Cadar consideră comentariile deputatului Florin Tripa referitoare la sumele alocate de Consiliul Judeţean Arad pentru comuna Beliu ca fiind descalificante pentru un parlamentar:„Suntem acuzați, nici mai mult, nici mai puțin, că disprețuim tradițiile județului...

Localitățile Zădăreni, Bodrog și Călugăreni rămân mâine fără apă potabilă

/
Dana B.
Compania de Apă Arad este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, marți, 04.04.2017  în localitățile Zădăreni, Bodrog, Călugăreni, în intervalul orar 08:00- 16:00. Furnizarea apei potabile se va întrerupe pentru lucrări de cuplare la noile rețele de distribuție a apei...

Dorel Căprar: Programul Start-up Nation, cel mai important sprijin acordat antreprenorilor români

/
Dana B.
Programul Start-up Nation constituie unul dintre punctele principale ale Programului de Guvernare social-democrat. Tocmai de aceea Executivul depune eforturi pentru a realiza din timp o mediatizare consistentă, înaintea depunerii cererilor online, pentru ca toți cei care au o idee bună de...

Produse contrafăcute în valoare de 21.000 de lei, confiscate de polițiștii arădeni

/
Dana B.
 Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune cu efective mărite, pe linia respectării dreptului de proprietate intelectuală. În urma activităților desfășurate, intr-o piață din municipiu,...

Prinși în trafic fără permis de conducere

/
Dana B.
Polițiștii rutieri au depistat în trafic, în ultimele 48 de ore, trei persoane care au condus fără permis. Astfel, au fost depistați: pe raza localității Archis, un bărbat de 28 de ani, în timp ce conducea o motocicletă fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de...

Cum va fi vremea de Florii și de Paște

/
Dana B.
Anunţul meteorologilor privind sărbătoarea Paştelui este îngrijorător, în special pentru cei care şi-au planificat mici concedii şi vacanţe. Potrivit ANM, vremea va fi extrem de instabilă, cu precipitaţii în majoritatea regiunilor. În vestul ţării se anunţă alternanţa zilelor...

Cozi mai mari în vămi, începând cu 7 aprilie

/
Dana B.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) anunţă că, începând cu 7 aprilie, vor avea loc controale sistematice la graniţele României, constând în verificarea documentelor de călătorie şi consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele. Verificările...

CNPP: Românii au cumpărat vechime în muncă în valoare de 56 milioane de lei

/
Dana B.
Românii au încheiat contracte de asigurare socială în baza Legii 186/2016 în valoare de 56 milioane de lei, arată datele Casei Naționale de Pensii Publice furnizate la solicitarea Agerpres. Conform CNPP, încheierea contractului de asigurare socială în temeiul Legii 186/2016 poate fi...

Povestea din spatele fotografiei care a făcut înconjurul lumii

/
Dana B.
Fotografia cu prinţul Charles, îmbrăţişat în Centrul Vechi al Bucureştiului de un băieţel din România, s-a viralizat, după ce a fost intens comentată de presa britanică. Prinţul a lăsat deoparte protocolul şi şi-a arătat latura umană, au remarcat jurnaliștii. The Daily Telegraph...