Noi întreruperi de apă în comuna Șiria
Compania de Apă Arad execută lucrări de cuplare a reţelelor de apă potabilă în comuna Şiria În cadrul Proiectului Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional...
Marius Copil, debut cu dreptul în calificările de la Roland Garros
Tenismanul român Marius Copil l-a învins pe canadianul Denis Shapovalov cu 6-0, 4-6, 6-2, în runda inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului. Copil (26 ani, 93 ATP), principalul favorit al fazei...
Reacțiile artiștilor internaționali după atentatul de la Manchester Arena
Artiştii internaţionali au reacţionat imediat după explozia de la Manchester Arena. Cel puțin 22 oameni au murit și 59 au fost răniți, în urma unor explozii care au avut loc la finalul unui concert susținut de Ariana Grande. Autoritățile tratează explozia drept un „atac terorist”....
23 mai - Ziua mondială a broaștelor țestoase
Ziua mondială a broaștelor țestoase (World Tortoise Day) se marchează la 23 mai. A fost inițiată în 2000, de către American Tortoise Rescue (ATR) pentru a sărbători aceste reptile nobile și pentru a încuraja oamenii în luarea de măsuri pentru a proteja atât țestoasa comună de...
Bazar caritabil pentru copii
Copiii sunt ființe deosebite, care pot deveni adevarate comori dacă primesc îndrumarea potrivită. Din păcate, prea mulți sunt limitați de condiții materiale precare sau de dizabilități fizice. Haideți să încurajăm educația și să o facem accesibila tuturor! Vă invităm la shoping...
Programul Festivalului de teatru circ Fantascticoo
1,2,3, FANTASTICOO! Pregătiți-vă pentru o nouă ediție Festivalul de teatru circ Fantasticoo! Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad au pregătit pentru cea de a III-a ediție a evenimentului, un program diversificat, cu show-uri care vă vor tăia respirația. Timp de...
CCIA Arad organizează un nou curs Inspector/Referent Resurse Umane
Camera de Comerț, Industrie şi Agricultură Arad, demarează începând cu data de 29 mai 2017, o nouă serie de Inspector/Referent Resurse Umane. Cursul se va ține la sediul CCIA Arad, strada Cloșca nr.5. ”În urma absolvirii, cursanții vor obține următoarele competenţe: întocmirea și...
Ambasadorul Belarusului, în vizită la Arad
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a primit astăzi vizita oficială a Excelenţei Sale Andrei M. Grinkevich, ambasadorul Republicii Belarus în România. Preşedintele Consiliului Judeţean a prezentat oficialului din Belarus punctele forte ale judeţului şi proiectele...
Atentat terorist la Manchester. 19 morţi şi zeci de răniţi
O explozie produsă la sala de concerte Manchester Arena din orașul aflat în nord-vestul Angliei, la finalul unui concert al solistei americane Ariana Grande, este tratată de autorități drept un incident terorist, posibil atac sinucigaș, potrivit ultimelor informații. Deflagrația a avut loc...
RECONS-ul îşi caută director general
Societatea care administrează ştrandul Neptun, parcările din municipiu şi patinoarul, RECONS SA, va avea, din această vară un nou director general. Pensionarea lui Nicolai Puha, cel care deţine acum această funcţie, face ca societatea subordonată CLM Arad să îşi caute director. Conform...
Farago Péter a fost reales președinte al UDMR Arad
Sâmbăta, 20 mai a avut loc Adunarea Generală anuală a Organizației Județene Arad a UDMR, la care conducerea centrală a Uniunii a fost reprezentată de Székely István, vicepreședintele Secretariatului General Central. Despre ultimul an al organizației a vorbit președintele Farago Péter,...
Lucrări de reparații pe strada Mihai Eminescu, din Arad
Primăria Municipiului Arad informează că au început lucrările de reparații pe strada Mihai Eminescu. Este vorba despre tronsonul cuprins între Spitalul TBC și intersecția cu strada Andrei Șaguna, aflat într-o avansată stare de uzură și degradare. Lucrările de reparații se execută...
Excelenţă în cercetare, dezvoltare şi inovare, în cadrul Zilelor Academice Arădene
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a organizat, în perioada 18-21 mai 2017, în parteneriat cu CJA, Primăria Arad şi Arhiepiscopia Aradului, cea de-a XXVII-a ediţie a Zilelor Academice Arădene, moment de bilanț academic și cercetare științifică. Manifestările au debutat...
Semafoare la intersecția străzilor Crișan cu Tudor Vladimirescu
Primăria Municipiului Arad informează că începând de azi, 22 mai 2017, intersecția străzilor Crișan cu Tudor Vladimirescu este semaforizată. Proiectul în valoare de 315.155 lei a presupus montarea unui automat pentru dirijarea circulaţiei, şapte semafoare pentru vehicule, nouă...
O nouă ediție a Sărbătorii Vecinilor va avea loc vineri, la Arad
Sărbătoarea Vecinilor, eveniment marcat în mai multe țări europene, în fiecare an, la sfârșitul lunii mai, va fi organizată și la Arad, fiind așteptate să se alăture asociațiile de proprietari, dezvoltatorii de proiecte imobiliare și nu numai. Sărbătoarea Vecinilor va avea loc la...