Semafoare la intersecția străzilor Crișan cu Tudor Vladimirescu

by Andreea Radu

Primăria Municipiului Arad informează că începând de azi, 22 mai 2017,  intersecția străzilor Crișan cu Tudor Vladimirescu este semaforizată.

Proiectul în valoare de 315.155 lei a presupus montarea unui automat pentru dirijarea circulaţiei, şapte semafoare pentru vehicule, nouă semafoare pentru pietoni şi biciclişti, două semafoare GIP/VID, două camere de video-detecţie, trei bucle de detecţie auto/bucle inductive, şase stâlpi simpli de susţinere a semafoarelor, cu fundaţii, doi stâlpi cu consolă de susţinere a semafoarelor, zece camere de tragere etc.

Până acum, circulația într-una dintre cele mai aglomerate zone ale oraşului, Piaţa Mihai Viteazul,  a fost reglementată prin marcaje orizontale respectiv prin indicatoare de circulaţie.

Montarea semafoarelor în intersecția străzilor Crișan cu Tudor Vladimirescu  a fost necesară pentru fluidizarea traficului în zonă.

Facebook Comments