În week-end se decide campionul Aradului la șah
Campionatul județean de șah se va desfășura la sediul clubului Șah Club Vados Arad (Bd. Revoluției, nr. 29, ap. 11), în perioada 11-14 ianuarie, sistemul de joc fiind cel elvețian. Organizatorii anunță că au drept de joc toți jucătorii cu domiciliul sau reședința în județul Arad...
Florin Tripa: „Primăriile au la dispoziție 96 de milioane de euro pentru modernizarea iluminatului public“
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR) din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a lansat trei apeluri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 96,4 milioane euro, pentru creșterea eficienței...
Păcurar și Scutaru și-au încheiat conturile cu UTA
Clubul UTA anunță despărțirea de încă doi jucători importanți, Cristian Todea și staff-ul său urmând să conducă în returul Ligii a II-a un lot tânăr. După ce Daniel Florea a ajuns, pe cale amiabilă, la un acord de încetare a colaborării, în aceeași situație s-au aflat Paul...
Sucul care te ajută să cureți ficatul de toxine, în doar 72 de ore
72 de ore. Atat dureaza ca bautura aceasta sa isi faca efectul complet. Aceasta promite ca iti va curata ficatul de toxine si te vei simti mult mai bine. Ficatul este un organ important pentru noi, asa ca ne revine datoria de a-l ingriji corespunzator. Atunci cand acesta nu mai da randament...
Trei minori din Nădlac, cercetați pentru furt calificat
Polițiștii orașului Nădlac cercetează trei minori care au furat din autoturisme. Polițiștii cercetează trei minori, cu vârste între 8-12 ani, din Nădlac, care, la data de 8 ianuarie a.c., au fost depistați în flagrant în timp ce încercau să sutragă diferite bunuri dintr-un...
România a produs 229.000 de tone de deșeuri electronice, în 2016
Cantitatea de deşeuri electronice produse în România ajunsese, în 2016, la nivelul de 229.000 de tone la o populaţie de aproximativ 20 de milioane de locuitori, arată datele Asociaţiei Environ, publicate pe propria pagină de Internet. În acest context, asociaţia citează un raport...
Fenomen rar! A nins în deșertul Sahara
Pare incredibil, dar a nins în unul dintre cele mai fiebinți locuri ale planetei: în Sahara. Sunt imagini dintr-un sat din Algeria, unde un episod rar de frig a adus zăpadă pe dunele de nisip de la marginea nordică a celui mai mare deşert al lumii. Petele albe au apărut în timpul nopţii...
Gazele naturale pentru populație se scumpesc din 10 ianuarie
Valoarea medie a facturii lunare de gaze naturale va creşte cu 4,8 lei, la un consum de 700 Kwh/lună, după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul a aprobat noul nivel al sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale (CUG) la 88,28 lei MWh, de...
Bărbatul misterios care spulberă teoriile despre moartea lui Elvis Presley
Se împlinesc 40 ani de la moartea lui Elvis Presley, dar unii fani insistă cu ideea că regele rockului şi-a înscenat decesul şi că trăieşte în umbră. O nouă fotografie, care bineînţeles a fost făcută la evenimentul care are loc anual de ziua lui Presley pe 8 ianuarie, a fost...
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Regimul termic estimat de meteorologi pentru următoarele două săptămâni va fi, în general, peste normalul termic al perioadei, cu toate că temperaturile vor scădea. Precipitaţiile vor începe să fie din ce în ce mai prezente la nivel naţional, în special spre finalul fiecărei...
Luna plină de teatru – un proiect de succes din prima zi
O primă reprezentație și câteva mii de bilete vândute. La doar o zi de la debutul ediției 2018 a proiectului “Luna plină de teatru”, spectatorii arădeni au achiziționat mai bine de o treime din biletele puse în vânzare pentru spectacolele programate între 7 ianuarie și 8 februarie...
Despăgubiri pentru drumul Sînmartin-Olari-Caporal Alexa
Consiliul Judeţean Arad mai face un pas important pentru realizarea proiectului de modernizare a drumului judeţean Sînmartin-Olari-Caporal Alexa. În prezent, proiectul este în faza exproprierii unor parcele de teren. Procedura a demarat în luna octombrie, urmând ca acum să se aprobe sumele...
Multe fețe tinere la reunirea Bătrânei Doamne: ”Este un nou început”
Vacanța UTA-ei s-a încheiat în această dimineață, la ora 11:00. Roș-albii s-au reunit la stadionul ”Motorul”, iar Cristi Todea și colaboratorii săi au condus primul antrenament al anului pe terenul II. Lotul prezent la reunire: Alexandru Barna, Tomas Svedkauskas, Roberto Bodea (fostul...
Ion Șcheau, noul președinte municipal al ALDE Arad
Fostul deputat Ion Șcheau s-a inscris in ALDE și a preluat interimar conducerea organizaţiei municipale. Acesta a decis să i se alăture deputatului Euseniu Pistru, plecat la partidul lui Tăriceanu la finele anului trecut. Ion Șcheau a afirmat că iși dorește să consolideze organizaţia,...
158 de șoferi, amendați de poliția rutieră arădeană
În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 158 de sancţiuni contravenţionale, în valoare...