Luna plină de teatru – un proiect de succes din prima zi

by Dana B.

O primă reprezentație și câteva mii de bilete vândute. La doar o zi de la debutul ediției 2018 a proiectului “Luna plină de teatru”, spectatorii arădeni au achiziționat mai bine de o treime din biletele puse în vânzare pentru spectacolele programate între 7 ianuarie și 8 februarie 2018.

“Ne bucurăm că spectatorii noștri apreciază și în acest an proiectul “Luna plină de teatru”. Din 3 ianuarie, când le-am pus în vânzare și pînă azi, 8 ianuarie, s-au vândut aproape 3000 de bilete. În plus, la șapte dintre spectacolele programate în cadrul acestui proiect nu mai există locuri disponibile. Este vorba despre: “Flori de mină”, “Ai mei erau super”, “Complexitatea apartenenței”, “Totul despre femei” (la ambele reprezentații), “Orașul nostru” și “Iubirea la oameni”. – spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad

Vă reamintim că, până în 8 februarie, Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad desfășoară proiectul “Luna plină de teatru” – proiect în cadrul căruia sunt programate nu mai puțin de 25 de reprezentații ale celor mai îndrăgite spectacole arădene. Biletele, care costă 10 lei pentru fiecare reprezentație pot fi achiziționate de la casieria TCISA sau de pe www.biletmaster.ro

Facebook Comments