Raportul de activitate al USR Arad pentru trimestrul IV din 2017
Raportul sintetizează principalele activităţi derulate de filiala judeţeană Arad, în perioada lunilor octombrie – decembrie, aferente celui de-al patrulea trimestru al anului 2017. Parlamentarii arădeni au avut luări de cuvânt, au susținut declarații politice, au adresat întrebări...
Szocs a învins-o pe Dodean, la Openul Ungariei
Arădeanca Daniela Dodean-Monteiro a revenit, după o lungă absență, în circuitul internațional Pro Tour de tenis de masă, absență care i-a cauzat și ieșirea din Top 100 mondial, ea coborând de pe poziția a 40-a până pe 109. Openul Ungariei de la Budapesta, aflat în plină...
Cum poți trata sinuzita cu ajutorul naturii
Cele mai cunoscute remedii pentru sinuzita implica legume plante precum hreanul sau usturoiul. Simptomele acestei afectiuni pot fi ameliorate cu bogatiile naturii. Ce este sinuzita Sinuzita e o infectie a membranei mucoase care captuseste interiorul foselor nazale si sinusurile. Atunci cand...
Focar de rujeolă în apropiere de România
Două persoane, printre care un copil în vârstă de cinci ani, a murit în luna ianuarie din cauza rujeolei în Ucraina, o ţară afectată de un focar al acestei maladii, unde rata de vaccinare rămâne printre cele mai scăzute din Europa, au declarat miercuri autorităţile locale, citate de...
Care este noua metodă de protest a profesorilor
Un profesor debutant câştigă, în România, mai puţin decât un muncitor necalificat. Iar acest lucru se întâmplă de foarte mult timp. După zeci de ani în care au făcut mitinguri şi greve, chiar şi dascălii par să se fi resemnat. Puţin primesc, puţin investesc în profesia lor....
Familia băiatului de culoare care a pozat pentru H&M, amenințată și obligată să se mute
Băiatul de cinci ani implicat fără voia lui în scandalul de rasism al lanţului de îmbrăcăminte H&M a fost nevoit să se mute. Familia a luat această decizie pentru că a primit ameninţări, după ce mama copilului a luat apărarea companiei şi le-a recomandat acuzatorilor să se...
18 județe din România, sub cod portocaliu de viscol și ninsori
Optsprezece judeţe din Oltenia, Transilvania şi Moldova se află până joi seară sub cod portocaliu de ninsori şi viscol. De asemenea, până la ora 22.00 este în vigoare o avertizare cod galben de vânt puternic şi precipitaţii abundente. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă...
Foștii deținuți închiși în condiţii necorespunzătoare ar putea primi bani
Ministerul Justiţiei intenţionează introducerea în lege a acordării unor compensaţii financiare pentru deţinuţii care au executat pedepse în condiţii necorespunzătoate, posibilitatea adoptării acestei măsuri fiind prevăzută în Calendarul de măsuri 2018 – 2024 pentru soluţionarea...
Povestea primei femei ministru din România
În 1946, Florica Bagdasar, medic specialist în neuropsihiatria infantilă, devenea prima femeie ministru din Guvernul României. Printre primele reprezentări ale femeilor în Guvernul României se numără cea a neuropsihiatrei Florica Bagdasar, care în 1946 a devenit prima femeie ministru din...
Filarmonica de Stat din Arad vă învită la un Concert cameral de excepție
Sâmbătă 20 ianuarie 2018, ora 19.00, în Sala Regele Ferdinand - Primăria Arad, va avea loc un Concert cameral sub bagheta maestrului Petronius Negrescu. Program: Antonio Vivaldi L’estro armonico op.3 Concertul nr. 4 în mi minor pentru patru viori Soliste Cristina Sânmărtinean,...
Performanță pentru Ana Bogdan, calificare în turul trei. Cîrstea părăsește Australian Open
Ana Bogdan, locul 107 WTA, a obţinut cea mai importantă performanţă din carieră, calificarea în turul al treilea al unui Grand Slam, după ce a învins-o pe Iulia Putintseva, din Kazahstan, locul 54 WTA, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3. Primul set a fost la discreția cazacei dar în setul secund...
Majorarea impozitelor pe clădiri şi terenuri, anulată
Majorarea impozitelor pe clădiri şi terenuri a fost anulată! Proiectul de hotărâre privind modificarea hotărârii de Consiliu Local Municipiului de la finele anului trecut privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018 – iniţiativa primarului, a fost votat în...
Concert extraordinar dedicat Unirii Principatelor Române
Primăria Municipiului Arad, în colaborare cu Filarmonica de Stat Arad, organizează miercuri, 24 ianuarie 2018, ora 19.00, în sala Teatrului Clasic ”Ioan Slavici”, un concert extraordinar, dedicat Unirii Principatelor Române. Programul, susținut de ansamblul simfonic al Filarmonicii...
Iustin Cionca: „Aradul primeşte ZERO lei din TVA”
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, subliniază încă o dată modul discreţionar prin care a procedat Guvernul României, atunci când a „tăiat” 45 de milioane de euro de la arădeni. Peste 10 milioane de la Consiliul Judeţean şi peste 35 de milioane de euro din...
100 de cercetători ai istoriei Aradului, premiaţi de Centenar
100 de arădeni preocupaţi de istoria locală vor fi premiaţi la 100 de ani de la Marea Unire de către Platforma Centenar, din Arad, formată din cele mai importante instituţii ale administraţiei judeţului. Evenimentul deschide ciclul de manifestări din Anul Centenar organizate în anul 2018...