Filarmonica de Stat din Arad vă învită la un Concert cameral de excepție

by Dana B.

Sâmbătă 20 ianuarie 2018, ora 19.00, în Sala Regele Ferdinand  – Primăria Arad, va avea loc un  Concert cameral sub bagheta maestrului  Petronius Negrescu.

 Program:

Antonio Vivaldi L’estro armonico op.3 Concertul nr. 4 în mi minor pentru patru viori

Soliste Cristina Sânmărtinean, Mădălina Băldean, Monia Chiriac, Zoe Pașca

Saverio Mercadante Concertul în mi minor pentru flaut și orchestră de coarde op.57

Solist Constantin Talmaciu

Giacomo Puccini Crisantemi

Piotr Ilici Ceaikovski Andante cantabile din Cvartetul op.11

Antonin Dvorak Vals din Serenada pentru coarde op.22

Piotr Ilici Ceaikovski Vals din Serenada pentru coarde op.48

Petronius Negrescu Pavana

Prefațată de lumea sonoră a lui Antonio Vivaldi, seara orchestrei de cameră, organizată de Filarmonică în Sala Regele Ferdinand, Sâmbătă, 20 Ianuarie 2018, la ora 19.00,  încheagă o nouă colecție de capodopere din repertoriul pentru coarde al secolului al XIX-lea, scoțând în evidență trăsăturile esențiale ale epocii: sensul virtuozității și al spectaculosului, al grației și eleganței, al bravurii și imaginației.

Crisantemi de Giacomo Puccini, alături de alte mari favorite, precum Andante cantabile din Cvartetul op.11 de Piotr Ilici Ceaikovski sau cele două valsuri din serenadele pentru coarde de Antonin Dvorak si Piotr Ilici Ceaikovski, pot fi savurate după spectaculoasele partituri concertistice semnate de mari maeștri italieni: Antonio Vivaldi și Saverio Mercadante. Modelul instrumental al secolului al XVIII-lea italian, exemplar imprimat în celebra colectie L’Estro armonico op.3 și reprezentat în această seară de Concertul nr.4 în mi minor, scoate la rampă o garnitură solistică feminină (Cristina Sânmărtinean, Mădălina Băldean, Monia Chiriac, Zoe Pașca), iar cea mai conturată dintre partiturile ieşite de sub semnătura lui Mercadante, Concertul în mi minor op.57 pentru flaut și orchestră de coarde, îl readuce pe afiș pe Constantin Talmaciu.

Finalul de program este însă unul contemporan. Pavana semnată de Petronius Negrescu, dirijorul concertului cameral, traduce prin aceeași economie de mijloace sonore emoțiile și sensibilitățile lumii actuale.

Absolvent al clasei de Regie de Teatru Muzical al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, promoţia 1995, licenţiat în muzică în 1996, Petronius Negrescu a absolvit în cadrul aceleiaşi universităţi secţiile de Pedagogie Muzicală şi Jazz. Studiile de masterat, doctoratul şi specializarea în dirijat orchestră le-a realizat deopotrivă sub egida Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Petronius Negrescu a “debutat dirijoral”, ca o predestinare, de la cea mai fragedă vârstă, la clasa ilustrului profesor Valentin Gabrielescu, unde făcând parte din grupa specială de auz absolut, a câştigat cu consecvenţă concursul de solfegiu – dictat, ca premiu revenindu-i de fiecare dată bagheta şi dreptul de a dirija orchestra.

A început studiile de orchestră încă din gimnaziu, ca violoncelist la Liceul de artă “George Enescu” din Bucureşti, unde manifestând o adevărată pasiune pentru instrument, a susţinut concerte ca şef de partidă al ansamblului orchestral.

A urmat cursuri de orchestră la Händel Akademie – Karlsruhe (Germania) în 2000, 2001 şi 2003, atât la secţiunea instrumentală cât şi la cea de operă.

În anul 2008 a beneficiat de o bursă post – universitară în SUA, unde a fost asistent dirijor al Maestrului Larry Livingston şi a participat ca instrumentist, în Idellwild Festival Orchestra, alături de care a concertat în celebra Disney Hall.

A asistat de asemenea la repetiţiile orchestrelor Los Angeles Philharmonic, Pacific Symphony, Los Angeles Opera, U.S.C. Thornton Orchestra, iar la sfârşitul acestui stagiu i-a fost acordat un binemeritat Certificate of Highest Distinction.

Ca dirijor, Petronius Negrescu a susţinut concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Iaşi, Cluj, Timişoara, Arad, Oradea, Bacău, Botoşani şi Ploieşti, cu orchestra Teatrului Muzical “Nicolae Leonard” din Galaţi, aceea a Teatrului de Operetă din Kiev şi Orchestra Naţională de Cameră a Moldovei – Chişinău.

Din anul 2000 se dedică în întregime artei dirijorale, parcurgând etape de studiu în particular, de masterat şi doctorat, avându-i ca profesori pe Petru Andriesei, Cristian Brâncuşi, Dumitru Goia. A studiat totodatăcu maeştrii Petru Oschanitzky, Sabin Păutza, Valentin Doni, Ilarion Ionescu Galaţi şi Larry Livingston.

Ca muzician de jazz a susţinut numeroase concerte şi a realizat înregistrări de radio şi televiziune. Este autorul unor albume, printre care unul integral solo, iar altele ca autor de muzică de teatru şi film.

După o îndelungată carieră didactică, în prezent este profesor al Universităţii de arte din Târgu Mureş, unde predă arta interpretării în teatrul liric, ansamblu coral şi dirijat.

Pe scena de concert i-a avut ca parteneri solişti pe Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Florin Ionescu Galaţi, Daniel Podlovschi, Anton Diaconu, Adam la Motte, Ion Bogdan Ştefănescu, Dorel Baicu, Alexandru Moroşanu, Filip Papa, Aron Petrus Boloni, Thomas Pandolfi, Horia Mihail, Daniel Goiţi etc.

 

 

 

Facebook Comments