Se întâmplă în România! Copil opărit grav, tratat acasă de frica poliției
Un copil de doi ani a fost ţinut acasă şi tratat cu leacuri băbeşti, după ce a căzut într-o oală cu apă clocotită, când părinţii nu erau acasă. Mama şi bunica n-au vrut să o ducă pe fetiţă la spital, de frica poliţiei. După două zile de tratamente ca-n Evul Mediu, o rudă a...
Amenzile pentru tulburarea ordinii publice ar putea crește
Senatul a adoptat luni, cu 88 de voturi „pentru”, o propunere legislativă care prevede amenzi mai mari pentru înjurături, ameninţări şi gesturi obscene în public, dar şi pentru deteriorarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică şi rutieră,...
Prefectura Arad și-a prezentat bilanțul
Prefectul județului Arad, doamna Florentina Horgea, a prezentat, vineri – 02.02.2018 – în cadrul ședinței de bilanț, „Raportul de activitate al Instituției Prefectului – județul Arad pentru anul 2017”. La ședință ne-a onorat cu prezența și Comisarul-șef de poliție Mihai-Dan...
Pistolarii de la CSM Arad au făcut legea în finalele juniorilor (FOTO)
CS Municipal se află în top, după primele două zile ale finalei Campionatului Național de aer comprimat. Competiția e în plină desfășurare la poligonul Sorin Babii din Arad, acolo unde președintele Federației, ce dă și numele poligonului, alături de directorul CSM Arad, Lucia...
Conducerea ICIM-ului demisionează la finalul sezonului
Ratarea, pentru al doilea sezon la rând, a prezenței în prima grupă valorică a Ligii Naționale atârnă foarte greu la FCC ICIM. Oficialii clubului arădean au emis astăzi un comunicat de presă, prin care își anunță demisia la finalul sezonului, trăgând în același timp un semnal de...
Vremea se răcește în următoarele două săptămâni
Meteorologii estimează pentru următoarele două săptămâni (5 - 18 februarie) o vreme ce se va încadra, în general, în mediile multianuale ale perioadei din calendar, cu temperaturi în scădere faţă de cele înregistrate în ultimele zile, dar şi cu precipitaţii aproape în fiecare zi,...
Secția Neonatologie a fost dotată cu aparatură nouă
Pe parcursul anului trecut, la Secția Clinică Neonatologie au avut loc lucrări de reparații și de igienizare, iar Consiliul Județean Arad și mai multe ong-uri au dotat-o cu aparatură medicală. Astfel Consiliul Județean Arad a cumpărat pentru Secția Clinică Neonatologie cinci monitoare...
Românii ar putea plăti câte 2 lei garanție pentru ambalaje
Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care prevede că, pe lângă prețul produsului pe care-l cumpărăm, vom plăti încă 2 lei pentru ambalaj. Acești bani reprezintă „garanția de reciclare” și vor fi recuperați dacă ducem ambalajul...
Adrian Todor: „CJA are o șansă unică de a aduce curse aeriene pe Aeroportul Arad“
Compania românească Blue Air, a doua ca importanță după Tarom, a anunțat săptămâna trecută că își anulează zborurile de pe Timișoara, din cauza neînțelegerilor pe care le are cu reprezentanții Aeroportului „Traian Vuia“. Deputatul Adrian Todor crede că reprezentanții...
Cât de sănătoase sunt alimentele gătite în tigaia de teflon
Chiar daca folosesti mult mai putin ulei cand gatesti, asta nu inseamna ca tigaia de teflon te fereste de probleme de sanatate. Din pacate, proprietatile care iti ofera posibilitatea de a gati orice fara sa se lipseasca se datoreaza unor chimicale care pot produce afectiuni ale ficatului si...
BMW X5, căutat în Marea Britanie, depistat în Vama Nădlac
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak au depistat un autoturism marca BMW X5 în valoare de 13.000 de euro, căutat pentru confiscare de autorităţile din Marea Britanie. În data de 04.02.2018, ora 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei...
Cetățean vietnamez, prins în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera
În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean din Vietnam care a încercat să iasă ilegal din ţară. Azi noapte, în jurul orei 04.00, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale,...
De ce n-ar trebui să semneze Asociațiile de proprietari contractul de salubrizare
Uniunea Profesională a Administratorilor Arad recomandă asociațiilor de proprietari să nu semneze contractul de prestare a serviciului de salubrizare cu RETIM Timișoara fără organizarea unei dezbateri publice și negocierea acestui contract. Spre exemplificare, câteva din articolele...
PES activists România se pregătește de alegerile europarlamentare
Coordonatorii județeni din toată țara ai PES activists România, structură a Partidului Social Democrat responsabilă de afacerile europene, s-au reunit la Brașov, în cadrul Adunării Generale, pentru a discuta despre agenda organizației în anul 2018. "Partidul Social Democrat este singurul...
(FOTO) Șahiști arădeni, în concurs la Gyula
Sâmbătă, 03 februarie 2018, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, la Gyula, s-a desfăşurat a noua ediţie a Concursului Internaţional de şah „Foaia Românească”. Consulatul general al României la Gyula a sprijinit organizarea acestei competiţii,...