Un tânăr a furat o mașină de la stână. Aventura s-a terminat într-un șanț
Polițiștii Secției nr. 7 Lipova cercetează un tânăr pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Polițiștii cercetează un tânăr de 20 de ani, din Dorgoș, care, la sfârșitul săptămânii trecute, a condus un autoturism, pe D.C. 85, pe raza localității Pătârș, iar la un moment...
Ioan Cristina: „Guvernul PSD – ALDE se împrumută şi toacă banii pe pomeni sociale“
Senatorul liberal Ioan Cristina a declarat, într-un comunicat de presă, că Guvernul se împrumută pentru a toca banii pe pomeni sociale. Şi, deşi a făcut împrumuturi masive, Guvernul PSD-ALDE nu a realizat în ultimii ani nici o investiţie din banii împrumutaţi de la bănci. „De la...
Delegaţie româno-maghiară, în vizită la Pecica
În cursul zilei de vineri oraşul Pecica a fost vizitat de către un grup de membri ai Asociației de Prietenie Arad-Gyula. Cei aproximativ 20 de membri, o parte din Arad, alături de preşedintele Teodor Gligor şi un grup din oraşul maghiar, împreună cu preşedintele Szalai György, au fost...
S-a semnat înfrățirea între Consiliul Județean Arad și Raionul Ialoveni din Republica Moldova
În cadrul manifestărilor organizate de Consiliului Județean, prin care am evocat rolul Aradului în cel mai important episod al istoriei noastre moderne, un reper de suflet l-a constituit semnarea Acordului de Cooperare dintre Județul Arad și Raionul Ialoveni din Republica Moldova. Acordul a...
Adrian Todor: „Aradul a devenit un oraș al betoanelor, vopsit în verde, sub administrația Falcă“
Primarul Gheorghe Falcă susține de ceva vreme o adevărată campanie prin care vrea să convingă arădenii că trăiesc într-un oraș verde. În realitate, Aradul duce o lipsă acută de parcuri sau spații verzi, fiind de fapt un oraș al betoanelor, vopsit în verde de administrația...
Gabriel Leș va fi noul ministru al Apărării
Senatorul PSD Gabriel Beniamin Leș este propunerea pentru ministru al Apărării în urma demisiei lui Mihai Fifor. Gabriel Leș a fost secretar pentru armamente din octombrie 2015, numit de fostul premier Victor Ponta, și ministru al Apărării în guvernul Grindeanu. A fost viceprimar și...
Un traficant de minori, prins în vama Nădlac
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat autorităţilor competente doi bărbați căutaţi de autorităţile române pentru executarea unor pedepse privative de libertate. În data de 19.11.2018, în jurul orei 04.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac –...
Eurostat: România a avut în 2017 a treia mare creştere de producţie agricolă din UE
România a avut a treia mare creştere de producţie agricolă din UE, în 2017, cu 13,6%, după Estonia (18,2%) şi Irlanda (13,6%), urmată de Marea Britanie (12,6%) şi Polonia (11,1%), informează Eurostat. România se situează pe locul 8 în uniune în topul valorii totale a producţiei...
ANM a emis noi avertizări meteo de ploi, vânt, polei şi ninsoare
Meterorologii au emis luni noi avertizări de ploi, vânt, polei şi ninsoare pentru mai multe zone ale ţării. În Moldova, până joi dimineaţă va fi polei, va ninge, iar vântul va sufla cu putere puternic. Prima avertizare de ninsori în general moderate şi strat de zăpadă, în vigoare...
Gimnastele CSM-ului s-au remarcat la Cupa României
La Dobroieşti, cele mai bune sportive din România au participat la Cupa României şi Campionatele Naţionale de Ansambluri la gimnastică ritmică, ultimele două competiţii ale anului. Fetele de la CS Municipal Arad, antrenate de Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova, au obţinut rezultate...
Cezar Ouatu revine la Filarmonica de Stat Arad
Cezar Ouatu revine la Filarmonica de Stat Arad cu cel mai nou proiect pop-opera, într-un concert unic, plin de emoție și spectacol! Cântăreț cameleonic, cu valențe vocale multiple, Cezar Ouatu cântă pe marile scene operistice, în teatre de renume din întreaga lume, sau pe marile scene...
Liga Naţiunilor: România are nevoie de victorie, în Muntenegru
Naţionala României încheie ediţia inaugurală din Liga Naţiunilor la Podgorica, marţi, ora 21:45, unde trebuie să nu piardă pentru a termina pe locul 2 în Grupa 4 a Seriei C. Însă poziţia secundă nu e singura miză a "tricolorilor", care trebuie să câştige împotriva Muntenegrului,...
Succese arădene pe tatami, la Adler Cup
Peste 1.800 de judoka din 32 de ţări s-au aliniat la startul Adler Cup, din Frankfurt (Germania). Ghiorocul a fost reprezentat de Carolina Szabo, care a ocupat un meritos loc 3 la U15 şi un loc 2 la U14 (vârsta ei e U13), sportiva din judeţul nostru având o prestaţie excelentă. Elena...
Ploaie de goluri, în prima etapă din returul Ligii a IV-a
Liga 4 Arad, etapa a 16-a: ACS Socodor – CS Ineu 3-1, Victoria Felnac – Victoria Zăbrani 2-3, Victoria Nădlac – AFC 2 UTA 0-8, Speranţa Turnu – Cetate Săvârşin 1-5, Progresul Pecica – CS Glogovăţ 3-0, Unirea Sântana – Frontiera Curtici 3-0, Şoimii Şimand – Podgoria Pâncota...
Luptă strânsă la vârf, în Liga a II-a. UTA împarte clasamentul
Liga a II-a, etapa a 17-a: UTA – FC Argeș 1-2, FC Farul – Luceafărul Oradea 5-0, Dacia Unirea Brăila – Daco Getica 2-1, Ripensia Timișoara – CS Mioveni 1-1, Academica Clinceni – Aerostar Bacău 2-1, CS Balotești – ASU „Poli” Timișoara 1-0, Pandurii Tg. Jiu – Energeticianul...