Liga Naţiunilor: România are nevoie de victorie, în Muntenegru

by Sorin Haut

Naţionala României încheie ediţia inaugurală din Liga Naţiunilor la Podgorica, marţi, ora 21:45, unde trebuie să nu piardă pentru a termina pe locul 2 în Grupa 4 a Seriei C. Însă poziţia secundă nu e singura miză a „tricolorilor”, care trebuie să câştige împotriva Muntenegrului, aceasta fiind prima condiţie pentru ca echipa lui Cosmin Contra să se afle în urna a treia la tragerea la sorţi a grupelor din preliminariile Euro 2020.

Deşi şansele ca România să ia faţa Serbei şi să termine grupa pe primul loc, şi automat să promoveze în eşalonul al doilea al Ligii Naţiunilor, sunt minime, partida de marţi este fundamentală pentru viitorul naţionalei. Orice în afara unei victorii ne trimite în urna a patra la tragerea la sorţi pentru calificările la Europeanul de peste 2 ani, la care ţara noastră organizează patru partide.

Concret, un egal în Muntenegru e suficient pentru a ne menţine pe locul 2, dar nu şi pentru a spera la urna a treia. Asta pentru că din seria din care face parte şi România, câștigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică.

În acest moment, România este cel mai slab loc 2. Pentru că nu se iau în considerare rezultatele cu ultima clasată (în acest caz Lituania), „tricolorii” au doar 3 puncte şi golaveraj 0 (2-2). Peste naţionala noastră se află Bulgaria (7 puncte), Scoţia (6 puncte; golaveraj +5, 7-2) şi Ungaria (6 puncte; golaveraj +1, 4-3). (digisport.ro)

Facebook Comments