Mihalcea, revoltat înaintea meciului UTA – Rapid: „Acest criminal care a omorât vreo șase oameni a primit două etape de suspendare!”

/
Florin Popa
Antrenorul UTA-ei, Adrian Mihalcea, a criticat dur suspendarea de două etape primită de fundașul Din Alomerovic, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Rapid București, din etapa a patra a SuperLigii. Tehnicianul arădenilor consideră că sancțiunea aplicată...

Polițiștii de la Acțiuni Speciale Arad, schimb de experiență cu Guardia Civil din Spania

/
Florin Popa
Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Arad a găzduit, în perioada 27-31 iulie 2026, un schimb de experiență profesională cu reprezentanți ai Guardia Civil din Spania, desfășurat prin intermediul Agenției Uniunii Europene pentru Formare în Aplicarea Legii (CEPOL). La...

Pancu se teme de UTA înaintea meciului de la Arad: „Va avea cuțitul între dinți. Trebuie să ne ridicăm la nivelul lor”

/
Florin Popa
Antrenorul Rapidului, Daniel Pancu, anticipează un meci extrem de dificil împotriva celor de la UTA Arad. Cele două formații se întâlnesc vineri seara, pe stadionul „Francisc Neuman”, în etapa a 4-a a Superligii. Tehnicianul giuleștenilor consideră că numărul de puncte acumulate...

Doi bărbați din Arad și Pâncota, reținuți după ce și-au agresat partenerele

/
Adrian Pavel
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii arădeni, în două cazuri de violență domestică înregistrate la Arad și Pâncota. În ambele situații au fost emise ordine de protecție provizorii. Primul caz a fost sesizat în 3 august, în jurul orei 13:32. Polițiștii...

Action deschide un magazin la Vladimirescu. Inaugurarea are loc joi

/
Adrian Pavel
Retailerul internațional Action își continuă extinderea în România și deschide un nou magazin în județul Arad. Unitatea din Vladimirescu își va primi primii clienți începând de joi, 6 august. Noul magazin este situat pe strada Cetății Orod nr. 4 și va funcționa de luni până...

Lucrările avansează pe Drumul Regelui, între Petriș și limita cu județul Hunedoara

/
Florin Popa
Lucrările de modernizare a tronsonului arădean al Drumului Regelui, între Petriș și limita cu județul Hunedoara, continuă, iar progresul din teren confirmă că este una dintre cele mai complexe investiții în infrastructura rutieră a județului Arad. La aproape un an de la deschiderea...

Două medicament, retrase temporar de la vânzare la solicitarea Agenției Naționale a Medicamentului

/
Andreea Radu
Vânzarea medicamentelor Colebil și Panzcebil a fost blocată pe întregul lanț de distribuție, inclusiv la nivelul farmaciilor, la solicitarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Biofarm SA a anunțat că măsura vizează Colebil, drajeuri,...

Polițiștii arădeni, întâlnire cu tinerii din Tabăra Căsoaia. Recomandări pentru o vacanță în siguranță

/
Florin Popa
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Arad continuă, pe parcursul vacanței de vară, activitățile de informare și prevenire dedicate copiilor și adolescenților aflați în taberele din județ. Acțiunile sunt organizate în cadrul campaniilor „Siguranța în vacanța de...

Deputat Răzvan Cadar: Legea pentru reducerea prețului carburanților intră în vigoare și aduce un sprijin concret pentru cetățeni și economie

/
Florin Popa
Deputatul PNL Arad, Răzvan Cadar, anunță că legea privind reducerea prețului benzinei și motorinei a fost promulgată de președintele României și intră în vigoare, măsura având ca obiectiv diminuarea costurilor suportate de populație și mediul de afaceri în această perioadă....

Comuna Zăbrani marchează 90 de ani de prietenie cu Fürth im Odenwald și 103 ani de la sfințirea Monumentului Eroilor

/
Adrian Pavel
Comuna Zăbrani va găzdui, sâmbătă, 8 august 2026, manifestări aniversare dedicate împlinirii a 90 de ani de prietenie între comunitățile din Zăbrani și Fürth im Odenwald, Germania. Evenimentul va fi și un prilej de comemorare a eroilor, la 103 ani de la sfințirea Monumentului Eroilor...

Praznicul de Pită Nouă de la Beliu ajunge la ediția a 51-a

/
Florin Popa
Una dintre cele mai vechi și mai îndrăgite sărbători populare din această parte a țării revine în pădurea Dumbrava din Beliu. Duminică, 9 august 2026, comuna Beliu va găzdui cea de-a 51-a ediție a Praznicului de Pită Nouă, eveniment care aduce împreună, an de an, localnici, fii ai...

Sergiu Bîlcea: „Investițiile în Spitalul Județean sunt o prioritate pentru ciclul financiar 2028 – 2035”

/
Adrian Pavel
Spitalul Județean Arad, corpul principal de pe Calea Victoriei, funcționeză într-o clădire veche, investițiile realizate până acum în special în aparatură medicală nu sunt suficiente pentru a respecta standardele actuale, a spus vicepreședintele Sergiu Bîlcea. De aceea, Consiliul...

Sala „Decebal” din Arad a găzduit stagiul de pregătire al naționalei României U14 de baschet feminin

/
Adrian Pavel
Sala „Decebal” din Arad a fost, în perioada 28 iulie – 4 august 2026, gazda lotului național al României U14 de baschet feminin. La stagiul de pregătire a participat și Eliza Păcurar, sportivă legitimată la CSS Gloria Arad. Clubul arădean a pus Sala „Decebal” la dispoziția...

Fermierii avertizează: motorina din România a ajuns la prețuri similare cu cele din Marea Britanie

/
Adrian Pavel
Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri cu motorina comparativ cu statele care le sunt competitoare, iar această situație reduce competitivitatea fermelor și pune presiune pe producția internă, susține Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă...

Muzeul Orașului Lipova devine cinematograf pentru trei seri dedicate lui Ioan Slavici

/
Andreea Radu
Consiliul Județean Arad, în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad, Complexul Muzeal Arad și Asociația „Arad-Trecut, Prezent și Viitor”, organizează în perioada 7–9 august 2026 o serie specială de proiecții cinematografice dedicate operei marelui scriitor român Ioan Slavici,...