Comuna Zăbrani va găzdui, sâmbătă, 8 august 2026, manifestări aniversare dedicate împlinirii a 90 de ani de prietenie între comunitățile din Zăbrani și Fürth im Odenwald, Germania. Evenimentul va fi și un prilej de comemorare a eroilor, la 103 ani de la sfințirea Monumentului Eroilor din localitate.
Programul va cuprinde ceremonia de dezvelire a unei plăci comemorative și resfințirea Monumentului Eroilor, unde va fi montat un nou vultur. Organizatorii subliniază că momentul are rolul de a pune în valoare memoria locală, respectul reciproc și valorile care au consolidat, de-a lungul timpului, relația dintre cele două comunități.
Manifestările vor începe la Biserica Romano-Catolică, unde va avea loc Sfânta Liturghie, urmată de resfințirea Monumentului Eroilor și depunerea de coroane. De la ora 17:30, participanții vor depune coroane și la Monumentul Eroilor aflat în fața Bisericii Ortodoxe. Programul se va încheia, de la ora 18:00, cu o festivitate organizată la Căminul Cultural, urmată de o masă festivă.
Comuna Zăbrani marchează 90 de ani de prietenie cu Fürth im Odenwald și 103 ani de la sfințirea Monumentului Eroilor