Se închide, timp de o zi, drumul Pecica-Sânpetru German

/
Andreea Radu
Marți, 21 iunie 2022, între orele 7.00-18.00 se închide circulația pe drumul dintre Pecica și Sânpetru German, inclusiv trecerea pe podul de peste Mureș. Această restricție de circulație este necesară pentru că se execută lucrări de reparații la un podeț aflat la intrarea în...

Preşedintele UTA-ei, Florian Voinea, le dă un prim semn celor din SCU: a postat un articol cu declaraţia lui Meszar!

/
Sorin Haut
La UTA se întâmplă lucruri trăsnite de mult timp, iar faptul că poate puţini suporteri nu ştiu nici măcar cine este preşedintele clubului spune multe despre capacitatea conducerii de a fi transparentă şi de a performa. Nu e vina fanilor utişti că nu îl cunosc pe Florian Voinea,...

Peste 150 de copii au participat la prima ediţie a Football Festival Events, de la Arad

/
Sorin Haut
În weekend a avut loc în organizarea Clubului Sportiv Școlar “Gloria” Arad și cu sprijinul Asociației Județene de Fotbal Arad și Ligii Desavoia Arad, evenimentul “Football Festival Events - ediţia I. Competiția s-a desfășurat la cinci categorii de vârstă (U7, U9, U11, U13 și...

Gimnastul Darius Branda, de la CSU Arad, este vicecampion mondial de seniori la aerobic!

/
Sorin Haut
România a cucerit medaliile de argint pe echipe, la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Guimaraes (Portugalia), după încheierea calificărilor. România a acumulat 19 puncte în urma rezultatelor din calificări, fiind devansată doar de Ungaria şi Italia. Din rândul echipei...

ACB Ineu câştigă la scor turul barajului şi este ca şi promovată în Liga a III-a!

/
Sorin Haut
Campioana județului Arad la nivel de Liga a IV-a, ACB Ineu, s-a impus la scor în faţa campioanei Mehedințiului, Recolta Dănceu, în prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a de fotbal. Gazdele au câștigat cu 5-0, prin reușitele lui Răzvanţă 2, Mâneran, Florea, și Șerban,...

Satelitul Lipovei a promovat în Liga a IV-a, dar participarea depinde de AJF!

/
Sorin Haut
A fost o săptămână încărcată pentru tinerii fotbaliști ai Lipovei. De miercuri până duminică, aceștia au fost angrenați în turneul zonal rezervat juniorilor A1, pentru ca duminică să joace cu Bujacul, în play-off-ul Ligii a V-a și a promova matematic în primul eşalon judeţean....

UTA a plecat spre Slovenia cu doar un atacant de meserie! Vukcevic ratează cantonamentul

/
Sorin Haut
UTA a plecat în această dimineaţă în cantonamentul de la Rogla (Slovenia), care durează până pe 1 iulie. Mihai Dobrescu - fundaş de bandă fost la Clinceni şi "U" Cluj - jucător neanunţat încă oficial ca şi transferat și albanezul Erion Hoxhallari, ambii sosiți pe finalul...

Atletul arădean Denis Both a cucerit bronzul balcanic de seniori, la aruncarea suliţei!

/
Sorin Haut
După aurul balcanic de cadeţi cucerit de Mihai Motorca la aruncarea discului, un alt atlet de la CSM Arad reuşeşte o performanţă deosebită. Denis Both a urcat şi el pe podium, cucerind bronzul la Campionatul Balcanic de seniori de la Craiova, cu o aruncare a suliţei ce a măsurat 76,47,...

Începe prima probă scrisă a Bacalaureatului

/
Adrian Pavel
Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului național de bacalaureat încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română, fiind organizate în 475 de centre. Potrivit datelor transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de...

Atenție, imagine șocantă! Pacient plin de viermi la Spitalul Județean

/
Adrian Pavel
O fotografie șocantă, publicată de presa din Arad, prezintă un pacient încă viu plin de viermi, la secția urgențe a spitalului județean. Pacientul a decedat vineri, 17 iunie. „Pacientul a ajuns în UPU în data de 15.06.2022, la ora 18.34, fiind adus de un echipaj de prim-ajutor din...

Copiii defavorizați din Sântana, consiliați de polițiști

/
Andreea Radu
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au avut o întâlnire, la sfârșitul acestei săptămâni, cu elevii și copiii unei asociații din Sântana. Întâlnirea, la care au luat parte reprezentanți D.G.A.S.P.C. Arad și ai C.E.P.E.C.A. Arad, a avut ca scop prezentarea riscurilor consumului...

Turiştii pot solicita până la 600 de euro despăgubire pentru un zbor anulat

/
Florin Popa
Turiştii pot solicita despăgubiri până la 600 de euro pentru un zbor anulat, conform reglementărilor europene, chiar dacă operatorul aerian a asigurat un zbor alternativ, a explicat, sâmbătă, pe Facebook, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor...

A murit Valentin Uritescu. Actorul s-a stins din viaţă la 81 de ani

/
Florin Popa
A murit Valentin Uritescu. Actorul s-a stins din viaţă, aseară, la vârsta de 81 de ani, după o lungă suferinţă, scrie antena3.ro. Actorul se afla internat într-un centru specializat unde primea ajutor pentru boala cumplită de care suferea şi care, în urmă cu câţiva ani, l-a forţat...

Juan Bautista Cascini este noul jucător al UTA-ei: argentinianul vine din Copa Libertadores!

/
Sorin Haut
Fotbalistul argentinian Juan Bautista Cascini, în vârstă de 25 de ani, a semnat în această dimineață un contract cu UTA și se va alătura lotului condus de Ilie Poenaru. Crescut la Estudiantes la Plata, Cascini a mai evoluat în Liga 1 la FC Botoșani și Academica Clinceni, în Cipru la...

Radiologia a fost sfințită

/
Adrian Pavel
Cel mai modern şi spectaculos Compartiment Clinic de Radiologie pentru copii din țară, aflat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, a fost sfințit astăzi! Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, la...