SCU continuă să sprijine copiii și juniorii Academiei UTA
Suporter Club UTA și-a asumat sprijinirea copiiilor și juniorilor care fac parte din Academia UTA, iar acest lucru s-a întâmplat deja în câteva rânduri, prin punerea la dispoziția micilor fotbaliști de echipamente marca „Errea”. Reamintim că Suporter Club UTA a demarat două proiecte...
Mircea Rednic a fost externat din spital
Mircea Rednic a fost externat astăzi de la Spitalul Județean din Arad, acolo unde a fost internat miercuri. În urma unui infarct suferit în timpul jocului cu FCSB, antrenorul principal al clubului UTA a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, dar și de o perioadă de recuperare sub...
Halep anunţă că Tribunalul Sport Resolutions i-a amânat din nou verdictul
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj, a anunţat, joi, pe Instagram, că verdictul în cazul său a fost amânat. ''Azi am aflat că decizia în cazul meu, care era aşteptată săptămâna aceasta, va fi amânată. Acest lucru e foarte dezamăgitor, după...
Mesajul afișat de fani, la primul meci după infarctul suferit de Mircea Rednic
La o zi după ce Mircea Rednic a fost operat de urgență pe cord, UTA a disputat meciul din Cupa României. În tribunele arenei "Bătrânei Doamne", fanii au afișat un banner imens, cu un mesaj de susținere pentru tehnicianul în vârstă de 61 de ani. "Alături de Rednic", a fost afișat pe...
Grupele UEFA Champions League 2023-2024 au fost stabilite!
Tragerea la sorți a grupelor sezonului 2023-2024 din UEFA Champions League a avut loc joi, la Monte Carlo. Evenimentul de la Monaco a scos la înaintare dueluri extrem de atractive, precum Bayern Munchen - Manchester United și Napoli - Real Madrid, dar și o „grupă a morții”, compusă din...
UTA s-a calificat în grupele Cupei României, după o victorie muncită cu Dumbrăvița
UTA Arad s-a calificat în grupele Cupei României la fotbal, după ce a învins formaţia de ligă secundă CSC Dumbrăviţa cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Arena ''Francisc Neuman'' din Arad, în play-off-ul competiţiei. Unicul gol al partidei a fost reuşit de slovacul Andrej Fabry (88)....
Cine transmite la TV meciurile decisive ale lui Farul și Sepsi din Conference League
Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe țin steagul sus pentru România în cupele europene, iar microbiștii vor putea vedea în direct meciurile decisive din Finlanda și Norvegia. Sepsi Sfântu Gheorghe are o misiune extrem de dificilă în Norvegia cu Bodo/Glimt. Partida are loc de ora...
Prima reacție oficială a lui Istvan Kovacs, după scandalul de la UTA-FCSB. ”Cine susține altceva e un mincinos”
Istvan Kovacs (38 de ani), arbitrul numărul 1 al României, și fratele său, Szabolcs Kovacs (34 de ani), au fost ținta unor atacuri dure ale lui Gigi Becali, patronul FCSB, după meciul pierdut de echipa sa la Arad, cu UTA, scor 1-2. Istvan Kovacs a luat atitudine printr-un comunicat postat pe...
Ultrașii Rapidului au răbufnit la adresa conducerii, după ce Micovschi a fost împrumutat la UTA
Claudiu Micovschi (24 de ani) nu a apucat să debuteze de la sosirea la Rapid, iar giuleștenii au decis să-l cedeze pe fotbalist în această perioadă de mercato. Fără niciun meci în tricoul celor de la Rapid, Claudiu Micovschi a fost împrumutat la UTA Arad până la finalul actualului...
UTA l-a împrumutat pe atacantul Claudiu Micovschi, de la Rapid
Claudiu Micovschi pleacă de la Rapid în acest final de perioadă de transferuri și va evolua până la finalul sezonului la UTA Arad. Printr-un scurt mesaj postat pe rețelele sociale, cei de la Rapid au anunțat împrumutul pentru un sezon al lui Claudiu Micovschi la UTA Arad. ”Claudiu...
Mesajul lui Dinamo, după ce Mircea Rednic a suferit un infarct
Mircea Rednic (61 de ani), antrenorul UTA-ei Arad, a suferit un infarct miocardic. La scurt timp de la aflarea veștii, Dinamo, unde Mircea Rednic a activat ca jucător și ca antrenor, a reacționat, printr-un comunicat oficial. ”Clubul Dinamo București dorește să transmită multă sănătate...
Rednic a suferit un infarct, în timpul meciului cu FCSB. Medicii i-au montat un stent
În timpul jocului pe care echipa noastră l-a disputat cu FCSB la Arad, antrenorul principal al echipei, Mircea Rednic, a suferit un infarct miocardic, transmite site-ul clubului UTA. "Astăzi, în urma unui control amănunțit, medicii au decis să-i monteze un stent și să-l țină sub...
Herald Marku: ”Un trofeu cu UTA ar fi perfect”
Unul dintre cei trei jucători din lotul UTA-ei care au ridicat deasupra capului o Cupă este Herald Marku, ceilalți doi fiind Godberg Cooper și Marko Roganovic. Albanezul a câștigat în sezonul 2020/2021 acest trofeu în țara natală, alături de KF Vllaznia. În finala de pe Air Albania,...
A apărut un nou video cu hențul lui Pantea, din UTA - FCSB! Mihai Stoica: „E un fake”
A apărut un nou unghi al celei mai controversate faze din UTA - FCSB, scor 2-1, penalty-ul dictat pentru arădeni după un presupus henț comis de Alexandru Pantea. Primul scandal veritabil al noului sezon a venit în runda cu numărul 7. În minutul 13 al meciului de la Arad, Stahl a ajuns...
Meszar: Rareș Pop poate pleca dacă va fi achitată clauza de rezilere
Rareș Pop (18 ani) este unul dintre cei mai promițători fotbaliști de la UTA Arad. Alexandru Meszar, conducătorul de facto al clubului arădean, a fost întrebat dacă ”perla” echipei poate fi vândută în viitor la FCSB. Șeful grupării din Arad a dat replica pe loc și a transmis că...