SOVA:SIGUR NU IN 2014-2015 SE VOR TAXA AUTOSTRAZILE

by webeditor

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, spune că discuţia despre taxarea autostrăzilor este deocamdată una teoretică, iar taxele nu vor fi introduse în acest an sau în 2015.

„Este foarte greu de zis. Discuţia despre taxarea autostrăzilor deocamdată este o discuţie teoretică. Momentan nu vom avea. Cu siguranţă nu vom avea nici anul acesta, nici anul viitor, mi-e greu să evaluez pentru 2016. Ca să ai o autostradă taxată trebuie să ai în primul rând un coridor continuu, însă noi nu avem deocamdată coridor continuu nici de la Nădlac până la Sibiu. De asemenea, autostrada de la Nădlac la Sibiu este construită cu fonduri europene, deci va trebui să vedem exact în ce condiţii se pot pune taxe”, a spus ministrul, întrebat de presă despre momentul introducerii taxelor pe autostradă.

Directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a declarat la finele lunii mai că taxarea pe autostrăzile Bucureşti-Piteşti (A1) şi Bucureşti-Constanţa (A2) ar putea fi introdusă din 2015, la începutul lucrărilor de reabilitare, sau din anul următor, după finalizarea acestora.

Ulterior, CNADNR a dezminţit informaţiile apărute în mass-media potrivit cărora circulaţia pe autostrazile A1 şi A2 va fi taxată din 2015 şi a precizat că declaraţiile lui Neaga pe acest subiect au fost în fapt explicaţii asupra mecanismului general de concesionare al unei autostrăzi, el oferind drept model ipotetic autostrăzile A1 şi A2. (mediafax.ro)

Facebook Comments