SOIMII PINCOTA NU ISI MAI PERMITE INFRANGERI. SI-A STABILIT UN NOU OBIECTIV

by Sorin Haut

A început returul în liga secundă de fotbal, iar Șoimii Pîncota rămâne cu doar o victorie. Egalii Reşiţei în runda trecută, „alb-negrii” joacă sâmbătă la Oradea, într-un adevărat derby al suferinţei, foarte important în economia clasamentului. Pîncota nu doar că se gândeşte la meciul cu FC Bihor, încheiat 1-1 în tur, ci şi-a stabilit şi un obiectiv ferm pentru ultimele trei etape din acest an: „Ne-am propus şapte puncte în ultimele trei runde. Vrem să câștigăm la Oradea și acasă, cu Satu Mare, iar la Slatina încercăm să nu pierdem. Acesta e obiectivul, am încredere că băieții îl pot atinge”, spune preşedintele clubului din Podgorie, Pavel Piroş. Revenind la partida de la Oradea, „şoimii” încearcă să profite de problemele în care se scaldă Bihorul, contracandidată certă la retrogradare. Pîncota e pe locul 9 în „B2”, cu opt puncte, la doar un punct distanţă de FC Bihor şi la două lungimi peste ultima clasată, CS Caransebeş.

Facebook Comments