Şoimii Lipova dă, sâmbătă, primul test important al returului

by Sorin Haut

A doua clasată în Liga a IV-a susţine, sâmbătă, primul examen dificil al returului de campionat. După trei victorii facile, 5-1 la Glogovăţ, 2-0 cu Mailatul şi 4-0 cu Şimandul, “şoimii” primesc vizita Frontierei Curtici, în cel mai tare meci al etapei. Grănicerii sosesc pe Şega după înfrângerea de acasă cu Pecica, iar ambiţia de a încurca una din candidatele la promovare sunt mari. Se anunţă un duel echilibrat, dar, totuşi, cu Lipova în postură de favorită, formaţia pregătită de Flavius Sabău având şi atuul terenului sintetic, pe care s-a acomodat şi îl cunoaşte în amănunt. Învingătoare la scor runda trecută, pe terenul celorlalţi “şoimi”, din Şimand, echipa de pe valea Mureşului abordează cu un moral excelent disputa din week-end. “Venim după o serie pozitivă, încheiată cu un meci foarte bun la Şimand. Nu vreau să ne oprim aici, ci să continuăm pe aceeaşi linie, pentru a păstra acest nivel cât de mult se poate. Ne aşteaptă un meci greu, i-am văzut pe cei de la Curtici în pregătire, au acum doi atacanţi buni şi sunt mult mai periculoşi decât în turul campionatului. Pentru a câştiga trebuie ca jucătorii să fie capacitaţi la maxim, să nu ne mulţumim cu puţin. Doar cu o victorie ne putem menţine în plasa liderului”, ne-a declarat antrenorul Lipovei, Flavius Sabău, care nu are probleme de lot pentru meciul de sâmbătă.
Sabău: “Să scoatem maxim din fiecare joc”
Şoimii Lipova arată mai bine decât în toamnă, iar valoarea lotului şi concurenţa pe posturi pot produce rezultate pe măsură: “Duelul cu Crişul, pentru promovare e greu, au o echipă valoroasă şi pragmatică, nu ratează atât de mult ca noi. Au prima şansă la câştigarea campionatului, asta e sigur. Dar asta nu înseamnă că ne vom da la o parte, vom încerca să fim acolo şi să obţinem maxim din fiecare joc. Simt echipa mai pregătită şi mai bună faţă de tur, jucătorii sunt mai ambiţioşi, iar concurenţa pe posturi nu poate să fie decât benefică, se simte asta la antrenamente”, mai spune Sabău. Meciul de pe sinteticul de la Şega, programat sâmbătă, cu începere de la ora 11, deschide etapa a 19-a a Ligii a IV-a, fiind singurul care se joacă la matinal. În tur, Lipova a câştigat la Curtici cu 3-1, prin golurile marcate de Gîlcă (2), plecat între timp la Crişul şi Vasinc.

Facebook Comments