SOFERUL CARE A MUSCAT SI LOVIT DOI POLITISTI A FOST TRIMIS IN JUDECATA
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, prin rechizioriu, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului RĂDULESCU GHEORGHE, cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de ultraj.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, în data de 28.06.2015, în jurul orelor 12:00, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca „Jeep Grand Cherokee” pe Calea Victoriei din Municipiul Arad, circulând cu o viteză peste limita legală pe acel segment de drum, inculpatul RĂDULESCU GHEORGHE nu a oprit la semnalul agenţilor de poliţie rutieră, respectiv a persoanelor vătămate F.A.G şi I.D, motiv pentru care, aceştia din urmă, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, au pornit în urmărirea inculpatului pe mai multe străzi din Municipiul Arad. Ajuns pe strada Tribun Andreica, în faţa imobilului în care locuieşte, inculpatul a oprit autoturismul, a coborât, iar în momentul în care agenţii de poliţie au încercat să-l imobilizeze, le-a aplicat acestora mai multe lovituri, urmare cărora au suferit leziuni corporale care au necesitat în vederea vindecării un număr de câte 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Arad.