SITUATIE EXPLOZIVA LA CET: DATORIILE DE ZECI DE MILIOANE DE EURO, PE MASA PROCURORILOR

by Cosmin Mihuta

Situația celor două CET-uri, care în ultimii doi ani au ajuns să strângă o datorie de 20 de milioane de euro, a ajuns în atenția parchetului, în urma unor plângeri penale, extrem de bine documentate, conform unor surse, şi ele, documentate beton. Din informațiile noastre, situația de la CET Arad și CET H nu mai poate continua, la mijloc fiind afaceri de milioane de euro, pe bani publici, care au adus CET-ul în pragul falimentului. De altfel, şi sindicatul a cerut intervenţia organelor statului şi, din câte am aflat, se pare că a fost ascultată chemarea celor care lucrează la CET.

Din informațiile noastre, sumele alocate la sfârșitul anului de către Guvernul României ar fi ajuns la tot felul de firme de casă ale PDL, pentru tot felul de achiziții și investiții, și nu pentru plata datoriilor. De asemenea, aflăm că la CET s-au făcut o serie de presiuni asupra conducerii, de către persoane din fruntea Primăriei Arad, pentru a nu se recupera datoriile imense de la CET Hidrocarburi, dorindu-se de fapt ca CET-ul să fie falimentat, iar astfel aceste datorii să se piardă. Există informații că și Curtea de Conturi a descoperit nereguli grave la CET, motiv pentru care va sesiza parchetul (dacă nu a fost sesizat deja), tot legat de aceste datorii imense, pe care CET H nu le-a plătit la CET, deși banii de la populație i-a încasat.

Un subiect extrem de interesant care poate „tăia“ multe capete importante din Arad este cel al certificatelor verzi deținute de CET. Aflăm că aceste certificate ar fi fost vândute, ani la rând, iar banii ar fi mers în campaniile electorale ale PDL. La un moment dat, unul dintre directori a refuzat să asculte ordinele venite de la PDL, astfel că a fost dat jos, deși rezultatele CET-ului erau încurajatoare în acea perioadă. Omul a câştigat procesul, dar nu s-a mai întors niciodată pe funcţie.

Aflăm că și astăzi, la CET, se fac presiuni asupra conducerii, de către oameni apropiați primarului Gheorghe Falcă, pentru a nu se recupera datoriile de la CET H, o vacă de muls a camarilei portocalie, o societate unde și-au găsit locul numeroși protejați ai PDL, care trăiesc pe picior mare și salarii pe măsură. probabil că cei din conducere vor vorbi la momentul potrivit şi vor spune cine le-a cerut să nu recupereze banii.

Sperăm ca toate aceste lucruri să fie prezente în plângerile penale, iar dacă nu, iată că le-am servit noi domnilor procurori câteva dintre ilegalitățile care se petrec în CET-uri. Aşa că, spor la treabă.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

Facebook Comments