SINDICALISTII DE LA FILARMONICA NU MAI SUPORTA SITUATIA DIN INSTITUTIE SI CER AJUTORUL CLM ARAD

by Cosmin Mihuta

Scandalul din cadrul Filarmonicii de Stat Arad este departe de a fi încheiat. În urma nenumăratelor abuzuri din partea conducerii Filarmonicii, a evaluării managerului amânată la infinit, a nenumăratelor controale care au constatat încălcarea legilor, angajaţii intituţiei sunt în pragul disperării. Din acest motiv, sindicatul Filarmonicii a decis să trimită o scrisoare deschisă către Consiliul Local al Municipiului Arad, considerat ultima speranţă pentru salvarea Filarmonicii Arad. Iată mai jos, scrisoarea sindicaliştilor de la Filarmonică:
„Dorim sa aducem in atentia autoritatilor publice situatia Filarmonicii si facem un apel pentru rezolvarea lor cat mai grabnica.

1. Inca de la preluarea mandatului, actualul manager era obligat prin lege sa realizeze Contractul Colectiv de Munca pe institutie, document pe baza caruia se alcatuiesc toate celelalte documente prin care se reglementeaza activitatea din institutie. Desi este la al doilea mandat, managerul nu a reusit nici pana astazi sa finalizeze acest important document.
2. Conducerea discretionara a institutiei si numeroasele abuzuri, a dus la declansarea unei greve generale, unica in istoria filarmonicii. Comisiile alcatuite de catre Consiliul Local cu aceasta ocazie au elaborat rapoarte care nu s-au facut publice si nu au avut niciun rezultat desi au trecut sase luni de la greva.
3. Numeroasele dispozitii ilegale au generat procese in instanta in urma carora cheltuielile au fost platite din banii institutiei, la fel si amenzile aplicate de Inspectoratul Teritorial de Munca.
4. In luna martie Consiliul Local al Municipiului Arad a aprobat o schimbare a programului de munca. Aceasta propunere a fost formulata de catre managerul Filarmonicii, fara sa fie discutata cu Consiliul Artistic, Consiliul de Administratie si sindicat. Acest program incalca legislatia muncii in vigoare, fiind sanctionat ca atare de I.T.M.
5. In luna aprilie, Consiliul de Administratie a votat un nou Regulament intern care incalca programul aprobat de C.L.M. Arad, de asemenea, in opinia noastra, incalca fisele de post, precum si Regulamentul de Organizare si Functionare a Filarmonicii.
6. Noul Regulament Intern nu a fost adus la cunostinta angajatilor, deci consideram ca in vigoare este vechiul Regulament care prevede modul de organizare a saptamanii de lucru. Legislatia muncii prevede ca daca regulamentul nu este adus la cunostinta angajatilor, el nu le poate fi opozabil.

Solicitam autoritatilor competente sa intervina de urgenta pentru a preintampina escaladarea starii conflictuale din Filarmonica si pentru a evita producerea unor noi ilegalitati“.

S.A.I.F.Arad

Facebook Comments