Simona Halep s-a calificat, deja, la Turneul Campioanelor

by Sorin Haut

Rezultatele de la US Open au ajutat-o pe Simona Halep să rămână momentan pe locul al doilea atât în topul WTA, cât și în clasamentul din 2017, singurul care contează pentru calificările la Turneul Campioanelor. Sportiva din România este a doua jucătoare, după Garbine Muguruza, care a obținut deja biletele pentru competiția de la Singapore, transmisă în direct la Digi Sport, în perioada 22-29 octombrie.

Opt jucătoare se califică în fiecare an la Turneul Campioanelor, pe baza punctelor acumulate pe parcursul anului. Cu 5.025 de puncte obținute până acum, Simona a obținut deja calificarea.

Anul trecut, câștigătoarea Turneului Campioanelor a fost Dominika Cibulkova, după 6-3, 6-4 în finala cu Angelique Kerber-. Jucătoarea din Slovacia a fost și cea care a învins-o cu 6-3, 7-6 (5) pe Simona Halep în meciul decisiv pentru calificarea în semifinale, înfrângere în urma căreia sportiva din România a ratat prezența în „careul de ași” de la Singapore.

În septembrie începe circuitul asiatic de toamnă. Până acum, Simona Halep și-a anunțat participarea la două dintre turneele toamnei de pe Continentul Galben. Spre deosebire de anul trecut, nu joacă la Tokyo (18 – 24 septembrie). Primul turneu la care va participa după US Open este cel de la Wuhan (China), programat în perioada 24 – 30 septembrie, transmis în direct şi în exclusivitate la Digi Sport. Anul trecut, Simona Halep a ajuns până în semifinale la Wuhan. A fost eliminată de Petra Kvitova, după 1-6, 2-6. În acest an, turneul de la Wuhan este dotat cu premii în valoare totală de 2.365.250 de dolari.

După Wuhan urmează un alt turneu în China: cel de la Beijing. Halep și-a anunțat participarea și la întrecerea de categorie Premier Mandatory (desfășurată în perioada 30 septembrie – 8 octombrie, în direct la Digi Sport). Turneul desfășurat pe hardul din capitala Chinei este dotat cu premii totale în valoare de 6.381.679 de dolari.

Turneul de la Wuhan, din categoria Premier 5, care se va desfășura în perioada 24 – 30 septembrie, va fi transmis în direct şi în exclusivitate la Digi Sport. (digisport.ro)

Facebook Comments