SIMONA HALEP S-A CALIFICAT IN OPTIMILE TURNEULUI DE LA INDIAN WELLS

by Sorin Haut

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (Statele Unite), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, învingând-o în două seturi, 6-2, 6-4, pe rusoaica Ekaterina Makarova.

Halep (24 ani, 5 WTA), cap de serie numărul cinci și deținătoarea trofeului, a avut nevoie de 65 minute de joc pentru a se impune în fața unei adversare aflate pe locul 32 în ierarhia mondială.

Reprezentanta țării noastre și-a asigurat un cec în valoare de 67.590 dolari, iar în turul următor o va avea ca adversară pe cehoaica Barbora Strycova, învingătoare cu 3-6, 6-1, 6-2 în fața japonezei Kurumi Nara.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments