SIMONA HALEP ESTE ÎN FINALA DE LA MONTREAL!

by Dana B.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, s-a calificat în finala turneului WTA de la Montreal, dotat cu premii totale de 2.413.663 dolari, după ce a învins-o pe germanca Angelique Kerber (2 WTA), sâmbătă, cu 6-0, 3-6, 6-2.

Halep (24 ani) va juca pentru al doilea an consecutiv finala openului canadian (disputat alternativ, la Montreal și Toronto), anul trecut abandonând în fața elvețiencei Belinda Bencic în setul al treilea.

Halep, care va urca pe locul al treilea în clasamentul WTA după acest succes, a obținut victoria după o oră și 38 de minute, la capătul unui meci cu răsturnări spectaculoase de scor.

Românca a făcut un prim set de senzație, câștigat cu 6-0 în fața campioanei de la Australian Open în doar 26 de minute. Kerber a făcut multe erori neforțate în acest prim set, 20 (față de doar două ale Simonei), însă jocul a fost mult mai strâns decât o arată scorul.

În setul secund, Kerber a ridicat nivelul, a condus cu 1-0 și 2-1, dar Halep a reușit un break, preluând conducerea cu 3-2, însă apoi nu i-a mai ieșit jocul și Kerber a preluat controlul, reușind să își adjudece setul cu 6-3. Simona a avut șansa de a restabili echilibrul, dar a irosit două mingi de break la 3-3.

Kerber a început foarte bine și setul decisiv și părea că se îndreaptă spre victorie la 2-0, după șase ghemuri consecutive. Halep s-a mobilizat exemplar, a luptat pentru fiecare minge și a reușit să întoarcă jocul în favoarea sa. Românca a adunat, unul după altul, șase ghemuri consecutive, câștigând cu 6-2.

Halep a avut în acest meci mai multe mingi direct câștigătoare (27-25), iar raportul erorilor neforțate a fost de 24 pentru româncă și 52 pentru Kerber. Germanca a comis și 7 duble greșeli.

Halep are acum 4-2 la meciurile directe cu Kerber, care s-a impus în precedentul duel, la Wimbledon, în sferturi, cu 7-5, 7-6 (2). Simona a câștigat primele trei confruntări, în 2009 în primul tur la Saint-Raphael (ITF), cu 5-7, 6-2, 7-5, în 2014, în finala de la Doha, cu 6-2, 6-3, și în 2015, chiar la Toronto, în optimi, cu 6-3, 5-7, 6-4. Ambele victorii ale germancei au venit anul acesta, în Fed Cup (Cluj-Napoca), în două seturi, cu 6-2, 6-2, și la Wimbledon.

Simona Halep și-a asigurat un cec de 241.840 dolari și 585 puncte WTA, iar în finală o va întâlni pe învingătoarea dintre Kristina Kucova (Slovacia), venită din calificări, și Madison Keys (SUA), numărul zece mondial.

Halep va juca sâmbătă și în finala de dublu, alături de Monica Niculescu, împotriva slovenelor Andreja Klepac/Katarina Srebotnik.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments