Simona Halep e în semifinalele turneului de la Madrid

by Sorin Haut

Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de la Madrid (WTA), dotat cu premii totale în valoare de 7.021.128 dolari, după ce a întrecut-o pe australianca Ashleigh Barty cu 7-5, 7-5.

Halep (27 ani) a avut nevoie de o oră şi 32 de minute pentru a trece de numărul nouă mondial. Barty (23 ani) venea după 11 victorii consecutive în circuit, fiind câştigătoarea titlului la Miami, şi avea un bilanţ total în acest an de 23 de victorii şi 3 înfrângeri.

La meci au asistat, printre alţii, Nadia Comăneci, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, fostul patron al Formulei 1, Bernie Ecclestone, etc.

Românca are acum 3-1 în meciurile directe, după victoriile obţinute vara trecută la Montreal, cu 6-4, 6-1 în semifinale, şi Cincinnati, 7-5, 6-4, în optimi. Barty s-a impus anul acesta, la Sydney, cu 6-4, 6-4, în optimi, la primul meci al Simonei din acest sezon.

Halep, campioană la Madrid în 2016 şi 2017, şi-a asigurat un cec de 213.215 euro şi 390 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe câştigătoarea meciului dintre japoneza Naomi Osaka, liderul mondial la zi, şi elveţianca Belinda Bencic.

AGERPRES

Facebook Comments