SIMONA HALEP E IN FINALA. ROMANCA E DIN NOU NUMARUL DOI MONDIAL!

by Sorin Haut

Românca Simona Halep s-a calificat în finala Turneului de tenis Premier de la Cincinnati, cu o victorie fără drept de apel la Jelena Jankovic, de care a dispus în 2 seturi scurte, cu 6-1, 6-2, după numai 1 oră și 8 minute de joc, constănțeanca urmând să o întâlnească în ultimul act pe principala favorită, americanca Serena Williams.

Succesul de până acum, calificarea în ultimul act al acestui turneu cu premii de 2.400.490 dolari, i-a adus Simonei Halep mai multe bonusuri: ea va deveni din nou numărul 2 mondial, începând de luni, de la oficializarea ierarhiei WTA, grație punctelor obținute de finalistă — 585, asigurându-și, totodată, un cec de 240.500 de dolari, în tentativa de a ajunge la cei 495.000 dolari și 900 puncte WTA cuvenite câștigătoarei turneului.

Cu finale la Toronto, unde a fost oprită de o accidentare, și, acum, la Cincinnati, Simona Halep demonstrează din nou calitățile de voință și dorința de perfecționare continuă, după un mijloc de sezon în care a înregistrat o ușoară scădere.

În semifinala cu Jankovic de sâmbătă seara (duminică dimineața la București), Halep nu i-a lăsat nicio șansă adversarei sale, cu un procentaj de lovituri câștigătoare ideal, de două treimi. De altfel, în ultima vreme, sârboaica, fostă nr. 1 mondial, pare să abordeze cu teamă meciurile cu românca, la precedenta lor confruntare, de la Toronto, Halep câștigând tot în 2 seturi, cu 6-3, 6-4.

Adversara Simonei Halep în finala de duminică, Serena Williams, s-a impus tot în două seturi, cu 6-4, 6-3, în fața ucrainencei Elina Svitolina, după 1h27′ de joc, încă un pas în drumul principal spre realizarea obiectivului supem al americancei în acest an, victoria finală la US Open și, astfel, realizarea Marelui Șlem, câștigarea tuturor celor 4 turnee majore ale tenisului într-un an, după ce și-a adjudecat trofeele la Australia Open, Roland Garros și Wimbledon.

Ca un element destul de rar, deși cât se poate de firesc, spectatorii din Cincinnati vor vedea în ambele turnee de aici, atât ATP, cât și WTA, cei mai buni jucători ai momentului în ierarhiile mondiale: Serena Williams și Simona Halep, la feminin, Novak Djokovic și Roger Federer, la masculin.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments