Șoimii Șimand a obținut al doilea succes consecutiv în liga secundă de futsal și-și consolidează poziția pe podium. Formația din comuna arădeană s-a impus cu 11-8 (4-2) în sala „Horia Demian” din Cluj, împotriva celor de la CFF Clujana. Omul partidei a fost David Florea, fostul mijlocaș al celor de la Ineu sau Sebiș aflat la debutul pentru echipa de futsal din Șimand. Acesta a marcat de patru ori în poarta someșenilor, secondat de Cl. Ujoc și Morariu, ambii cu câte o „dublă”. Mărcuș, Ciornei și Buruiană au înscris și ei câte o dată pentru o victorie prețioasă.
Șimăndanii au evoluat în formula: Darius Galeancu – Dan Morariu, Claudiu Ujoc, Florian Albu, Alin Ciornei, David Florea, Dominic Cheta, Andrei Trif, Răzvan Cordoș, Dumitru Buruiană și Daniel Mărcuș. Elevii lui Daniel Mărcuș încheie anul pe 15 decembrie, cu un meci pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamț. Moldovenii sunt pe locul 2, cu 18 puncte, dar și un meci mai puțin disputat, în timp ce șimăndanii ocupă poziția a treia, cu 15 puncte.