Autor a patru goluri, Levente Vancsik a fost decisiv în disputa cu Steaua!
Orădenii au câştigat şi meciul tur la loviturile de departajare, cu 20-19. Echipa preluată în vara acestui an calendaristic de Petar Kovacevic a înregistrat două victorii în timpul regulamentar, respectiv două după lovituri de departajare în Grupa A din Champions League – ediția 2024/25. Cu un total de 10 puncte, CSM Oradea s-a clasat pe locul al 2-lea, devansându-le pe Steaua București și Waspo Hannover 1898. În clasamentul final, pe primul loc se află VK Novi Belgrad, cu 18 puncte, urmată de CSM Oradea, cu 10 puncte, ambele calificate în sferturi, Steaua, 7 puncte și Waspo 98 Hannover, 1 punct. Golul calificării în Top 8, marcat de arădean cu 15 secunde înaintea finalului! Miercuri, 11 decembrie, se va desfășura tragerea la sorți a celor două grupe din faza sferturilor de finală Water Polo Champions League. Se vor alcătui două grupe de câte patru echipe fiecare și se va juca pe sistemul fiecare cu fiecare în dublă manșă. Iată lista echipelor calificate între primele opt în Water Polo Champions League 2024/25: VK Novi Beograd (Serbia), CSM Oradea, Ferencvaros TC Telekom (Ungaria), VK Jadran Split (Croația), Zodiac CN Athletic Barceloneta (Spania), CN Marseille (Franța), Olympiacos Pireu (Grecia) și RN Savona (Italia).Levente Vancsik este născut în 12 iulie 1994 la Arad, a crescut și s-a format la CS AMEFA. În acest an, poloistul arădean a participat alături de națională la Campionatele Europene din Qatar și la Jocurile Olimpice de la Paris, unde România a încheiat pe locul 12.
(Foto: CSM Oradea Polo - Oficial, facebook)
