SENATORUL IOAN CRISTINA: „AM INDEPLINIT CRITERIILE DE INTEGRITATE INAINTE DE A FI IMPUSE“

by Sida Voicu

Ioan Cristina, senator și co-președinte al PNL Arad, consideră bine venite cele 10 criterii de integritate pentru viitorii candidați și spune că decizia conducerii centrale de a le supune dezbaterii organizațiilor din teritoriu este salutară.
„Salut inițiativa Centrului de a porni implementarea criteriilor de integritate de la bază, așa cum este și firesc pentru un partid puternic, tocmai datorită respectării democrației interne. Biroul Politic Județean al PNL Arad, alături de primari, candidați de primari și consilieri, i-a mandatat pe cei 15 delegați la Consiliul Național să voteze în favoarea criteriilor de integritate”, declară Ioan Cristina, adăugând că se simte „afectat în sens pozitiv”, fiind convins că aceste criterii vor duce la un Parlament cu o imagine mult mai bună în ochii cetățenilor.
„Din păcate, Parlamentul, din cauza partidelor politice, are o imagine foarte proastă, tocmai pentru că nu au existat criterii stricte pentru promovarea pe liste, iar sistemul așa-zis uninominal a contribuit din plin la accederea unor persoane de slabă calitate. Aceștia au stricat și imaginea celorlalți, care chiar au meritat să ajungă acolo. Din punctul meu de vedere, eu, ca și tânăr candidat pentru actualul mandat de senator, am îndeplinit toate criteriile care vor fi votate acum. Ca mine sunt mulți alții în actualul Parlament, iar dacă vorbim despre primenirea clasei politice, clamată de către societatea civilă, nu cred că la noi se referă, ci la alții. Așadar, sunt absolut de acord cu toate criteriile, cu amendamentul că unele dintre ele sunt în Statut, condiționând însăși calitatea de simplu membru PNL. Probabil, zic eu, au fost trecute la criteriile pentru candidați pentru a stopa elanul unora de la alte partide care știind că nu mai au șanse la un nou mandat, se vor îmbulzi, pe ultima sută de metri, să se înscrie în PNL, promițând marea cu sarea sau profitând de nu știu ce relații la nivel înalt”, a declarat senatorul Ioan Cristina.

Facebook Comments