SEBASTIAN PAPAIANI ARE PROBLEME CU SANĂTATEA

by Cristian Dobre

UPDATE: Apropiați ai actorului au dezvăluit pentru Libertatea că starea actorului este acum una stabilă. Sebastian Papaiani ar fi suferit accidentul vascular luni, iar în prezent medicii sunt optimiști în ceea ce privește starea sa de sănătate. Cu toate acestea, artistul va urma un program de recuperare în următoarele trei luni.

Actorul Sebastian Papaiani a fost internat, astăzi, de urgență la Spitalul Universitar din București.

Din primele informaţii se pare că actorului i s-ar fi făcut rău în timpul unor filmări. Medicii i-au acordat primul ajutor, apoi l-au transportat de urgență la spital, fiind suspect de accident vascular cerebral. Purtătorul de cuvânt al unității medicale, Leonard Grecescu, a anunțat că acesta este internat pe secția de Neurologie.

Și-a petrecut copilăria, după cum declara într-un interviu, ”într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de țigani, dar țigani cu care puteai să fii prieten…”. Tatăl său, Alecu Papaiani, era grec de origine — Papayannis fiind proprietarul unei curți, undeva în mărginimea Piteștiului în care erau apartamente de două cămăruțe, închiriate de coșari, geambași, lustragii etc. Alături de prietenii lui era fascinat de circul ce venea în cartier și de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne și Johnny Weissmuller erau preferații lui.

Recent, acesta a mărturisit că tatăl său a fost „peşte” într-un bordel, pe vremea când avea în jur de 19 ani. Acesta a recunoscut că şi-a iubit părintele mai mult decât orice şi că cei doi aveau o relaţie destul de bună.

„Relea era angajat ca animator. Tata a fost peşte într-un fel, dar era când avea 18-19 ani. Nu pot să-ţi povestesc de tata, că aş scrie două romane. E imposibil. Tata nu a fost dintr-o familie în care a fost un tren, o bască şi-un fular, ca miile de pe trotuar. Era o familie mare în Piteşti. Familia Papaiani era formată din vreo optzeci de ‘papaieni’. În Piteşti, numai familia tatălui meu avea cinci fraţi şi trei surori. Familie de greci. Tata era oaia gri, a fost mai rău. Mi-a plăcut că eu am fost fiul lui. Eu îl iubesc şi acum. El pe mine, după ce am ieşit actor îi plăcea să se laude”, a povestit Sebastian Papaiani.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments