ȘCOLILE DOCTORALE, SUB LUPA MINISTERULUI EDUCAȚIEI DIN ACEASTĂ TOAMNĂ

by Dana B.

Ministerul Educației va demara în această toamnă evaluarea școlilor doctorale, primele fiind cele care au dovedit că „furtul intelectual nu este un accident”, a anunțat ministrul Mircea Dumitru luni la Timișoara.

„În această toamnă vom demara evaluarea școlilor doctorale, iar primele școli doctorale care vor fi evaluate sunt acelea care vulnerabilizează sistemul academic românesc prin faptul că au arătat deja lumii că furtul intelectual nu este un accident. (…). Voi solicita ca și universitatea în care predau să fie evaluată printre primele”, a afirmat Mircea Dumitru.

În altă ordine de idei, oficialul guvernamental a punctat faptul că nu putem ignora adevărul și pretinde, cu toate acestea, că putem realiza binele social și politic, iar ministerul a fost criticat pentru intransigența impusă în cercetarea științifică în domeniul doctoratelor.

„Unii ne-au atras atenția și ne-au criticat pentru atitudinea noastră intransigentă din ultimii ani de a spune adevărul în chestiuni care țin de deontologia cercetării științifice în domeniul doctoratelor. Răspunzând, mă adresez tuturor acelora care, de bună credință fiind, s-au întrebat dacă a spune adevărul în legătură cu titlurile academice obținute în mod incorect din punct de vedere al deontologiei cercetării nu trădează o slăbiciune a instituțiilor. Convingerea mea puternică este aceea că a recunoaște propriile slăbiciuni și greșeli acolo unde ele pot fi dovedite, nu este câtuși de puțin semn de slăbiciune, ci, dimpotrivă, un semn de tărie. Aceasta este o atitudine morală și nu politică sau juridică’, a subliniat ministrul Dumitru.

De asemenea, el a remarcat faptul că trebuie să acceptat adevărul, chiar și atunci când „recunoașterea ta publică nu te pune într-o lumină favorabilă”.

„Aceasta este una dintre virtuțile perene ale unei universități și a intelectualilor care o servesc. Intelectualii au avut și au obligația morală de a spune adevărul puterii, chiar și atunci sau mai ales atunci când acesta nu este confortabil. De aceea, universitatea nu este, nu poate fi și nici nu trebuie să fie o instituție care acționează politic sau care să fie anexată politicului. Autonomia față de puterea politică este o valoare fundamentală a unei universități și o precondiție a posibilității de a cerceta și de a putea comunica în mod liber adevărul. Pentru că altfel, spunerea în public a adevărurilor inconfortabile poate fi compromisă”, a susținut Dumitru.

Ministrul Educației a explicat că aceasta este logica tuturor demersurilor ministerului din ultimii ani, de a insista asupra funcționării autonomiei universitare.

„Pentru a construi într-o Românie de mâine este necesară o întoarcere către sine a reprezentanților mediului academic. Trebuie să ne curățăm universitățile de practici care ne umbresc instituțiile și sunt pete pe reputația întregii societăți academice, practici de ani lovesc acum în credibilitatea noastră, iar aceia dintre noi care sunt tot mai mulți în spațiul internațional știu ce înseamnă pierderea reputației. (…) Avem datoria de a duce acțiunile noastre până la capăt”, a detaliat ministrul Mircea Dumitru.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments