Scenariu de coşmar pentru Simona Halep, la Roland Garros

by Sorin Haut

Simona Halep se poate prăbuși în clasamentul WTA și poate părăsi chiar și Top 10, după mai mult de cinci ani, anunţă digisport.ro. Totul depinde de traseul pe care sportiva de 27 de ani îl va avea la Roland Garros, acolo unde are de apărat 2.000 de puncte, după victoria din 2018.

Astfel, în ierarhia virtuală, în care ”Simo” se desparte de cele 2.000 de puncte, aceasta se află pe locul 8 WTA, cu 3.533 de puncte, susține ziare.com. Astfel, în cazul în care va fi eliminată în primele tururi de la Paris, atunci ea ar risca foarte mult să iasă din Top 10.

Pentru a fi sigură că va rămâne între cele mai bune 10 jucătoare ale lumii, Halep ar avea nevoie de o calificare în sferturile de finală, acolo unde a mai fost prezentă în trei rânduri. De notat e că Halep a ajuns pe tabloul principal în nouă rânduri, iar de 3 ori nu a trecut de primul tur.

Simona Halep este principala favorită la câştigarea trofeului de la Roland Garros, în viziunea bookmakerilor, în timp ce Serena Williams pleacă cu şansa a doua. O surpriză plăcută este prezenţa Biancăi Andreescu în top, aceasta având a 10-a şansă. (digisport.ro)

Facebook Comments