SĂRUTUL VICTORIEI: DANA ŞI JOAO MONTEIRO SUNT ÎN FINALA EUROPEANĂ!

by Sorin Haut

Ziua de vineri a început, din nou, excelent pentru arădeanca Daniela Dodean Monteiro, aflată în formă mare la Campionatul European de tenis de masă de la Budapesta. Dana face pereche în proba de dublu mixt chiar cu partenerul de viaţă, portughezul Joao Monteiro, cei doi calificându-se astăzi în finală! În penultimul act, cu trei prezenţe româneşti la masa de joc, Dana şi Joao au dispus, scor 3-0 la seturi (9, 6, 8), de alţi doi reprezentanţi ai tricolorului, Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu. Marea finală din capitala Ungariei e programată diseară, ora 22:15 (ora României), iar adversarii soţilor Monteiro se aleg din cealaltă semifinală, dintre Karakasevic (Serbia) şi Paskauskiene (Lituania), respectiv suedezii Karlsson şi Ekholm. La finala de la Budapesta sunt aşteptaţi şi cât mai mulţi iubitori ai tenisului de masă din Arad, pentru a-şi susţine favorita în drumul spre titlul european!
Dodean şi Samara, spre medalie la dublu
Deja cu medalia asigurată la mixt, Dana a început cu victorie încă de dimineaţă, în pereche cu colega şi naşa Eliza Samara câştigând categoric, cu 4-0 la seturi (4, 3, 8, 7), în faţa portughezelor asiatice Shao Jieni şi Yu Fu. În sferturile de la dublu, româncele vor juca mâine, ora 11 (ora României), cu rusoaicele Yana Noskova şi Yulia Prokhorova. În fine, la simplu, Dana urmează să joace în această după amiază cu favorita gazdelor, veterana unguroaică Petra Lovas, meci contând pentru şaisprezecimi de finală. În cazul unei victorii, Dodean ar urma să joace mâine, ora 12:45, în optimi, cu numărul 1 european şi principala favorită a Europeanului, Ying Han, reprezentantă a Germaniei!
Foto: facebook

Facebook Comments