SANZIANA BURUIANA, CERTATA DE PARINTI IN MIJLOCUL STRAZII: “AM PIERDUT TOTI BANII“

by Paula Craciun

Neatenţia a costat-o! Sânziana Buruiană a avut parte de cea mai ghinionistă zi, după ce şi-a pierdut toţi banii pentru nuntă. Părinţii blondinei au fost extrem de revoltaţi şi şi-au certat odrasla fără să mai ţină cont că se află într-un spaţiu public. 

Ghinionul a urmărit-o pe Sânziana Buruiană în ziua de marţi, 13. Aflată la mall, alături de părinţii ei, blonda şi-a uitat poşeta într-una din cabinele de probe dintr-un magazin, iar când şi-a dat seama, a fost mult prea târziu.

Sânziana Buruiană şi-a pierdut nu doar actele, dar şi avansul pentru nuntă, pe care trebuia să îl achite la restaurantul la care va avea loc petrecerea. În total, pagubele se ridică la zeci de milioane de lei.

Părinţii blondei au mustrat-o imediat, în parcarea mall-ului, iar Sânziana abia a putut să-şi păstreze calmul.

„Sunt foarte supărați că mi-am pierdut geantă cu actele și banii, mă certau și i-am chemat de urgență. Eram la mall și am uitat geantă în cabină de probă, m-am grăbit și credeam că am luat-o cu mine. Am primit aseară actele de la mașină și buletinul, dar banii, fardurile, geantă și tot ce aveam la mine. Am pierdut avansul pentru nuntă, au câteva zeci de milioane pe care trebuia să îi dau avans la restaurant”, a spus Sanziana, la Kanal D.

Sânziana Buruiană şi fotbalistul Nicolae Zuluf plănuiesc să se căsătorească în primăvara acestui an, după un an şi jumătate de relaţie.

Sursa: spynesws.ro

Facebook Comments