S-AU TERMINAT LUCRARILE LA DRUMUL GRANICERI-ELEK

by webeditor

Consiliul Judeţean Arad a încheiat lucrările în cadrul proiectului „CONSTRUIRE DRUM DE LEGĂTURĂ ELEK – GRĂNICERI”.

Lucrarea a fost  finanţată prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013 în cadrul unui parteneriat cu Compania Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Ungaria .

Contribuţia Fondului European de Dezvoltare Regională a fost de 4.891.374,38 Euro.

Prin acest proiect, partenerul român, Consiliul Judeţean Arad, a  reabilitat două tronsoane de drum.

Tronsonul DJ 709J Sânmartin – Grăniceri de la km 71+450 la km 83+471 a fost reabilitat de Sylc Con Trans, în baza unui contract de lucrări în valoare de 2.799.740,31 lei.

Tronsonul DJ 709J Dorobanţi-Macea de la km 63+358 la 66+310 a fost reabilitat de Inteco Holding, în baza unui contract de lucrări în valoare de 1.740.000 lei.

Beneficiarii acestui proiect sunt în special locuitorii din localităţile de Sânmartin, Grăniceri, Dorobanţi şi Macea dar şi agenţii economici din zonă şi participanţii la traficul de tranzit între România şi Ungaria.

Conexiunea rutieră este în atenţia autorităţilor locale în perspectiva deschiderii punctului de frontieră între cele două localităţi.

Facebook Comments