S-AU ANUNTAT FAVORITELE LA US OPEN. HALEP PORNESTE CU A DOUA SANSA

by Sorin Haut

Luni s-au anunțat oficial capii de serie în turneul feminin de la US Open, ultimul Grand Slam al anului. Simona Halep e favorită doi și ea va putea juca împotriva liderului ierarhiei mondiale, Serena Williams, abia în finală. O poate evita însă până în ultimul act și pe Maria Sharapova.

Rusoaica e cap de serie numărul trei la New York, ocupând locul 3 în ierarhia WTA din această săptămână. Retragerea rusoaicei din turneul de la Cincinnati înainte de startul acestuia și performanța din Ohio a Simonei, unde a jucat finală, au readus-o pe româncă pe locul 2 WTA.

În aceste condiții, pe tabloul de la US Open, care are 128 de poziții, Serena Williams ocupă poziția cu numărul 1, pe partea superioară a tabloului,  iar Simona poziția cu numărul 128, în partea inferioară. În mod normal, în turneele WTA, a treia favorită a unui turneu WTA joacă pe partea de tablou a celei de-a doua favorite, ceea ce ar fi însemnat că Sharapova va fi posibilă adversară în semifinale pentru Simona.

Dar, la US Open, pozițiile 64, respectiv 65, care revin celei de-a treia, respectiv a patra favorite, se trag la sorți. O șansă ca Sharapova, cap de serie trei, să ajungă pe partea superioară a tabloului, partea Serenei, iar Simona să aibă ca posibilă adversară în semifinale favorita 4, daneza Caroline Wozniacki.

Irina Camelia Begu, locul 28 WTA, ocupă și ea poziția a 28-a în topul favoritelor la Flushing Meadows, întrecere care va debuta pe 31 august.

Cei 32 de capi de serie de pe tabloul feminin de la US Open respect� ierarhia WTA la zi.  Tragerea la sorţi a tablourilor principale de simplu va avea loc joi.

Cei 32 de capi de serie de pe tabloul feminin sunt, în ordine, următorii:

Serena Williams (SUA)

Simona Halep (România)

Maria Sharapova (Rusia)

Caroline Wozniacki (Danemarca)

Petra Kvitova (Cehia)

Lucie Safarova (Cehia)

Ana Ivanovic (Serbia)

Karolina Pliskova (Cehia)

Garbine Muguruza (Spania)

Carla Suarez Navarro (Spania)

Angelique Kerber (Germania)

Belinda Bencic (Elveţia)

Ekaterina Makarova (Rusia)

Timea Bacsinszky (Elveţia)

Agnieszka Radwanska (Polonia)

Sara Errani (Italia)

Elina Svitolina (Ucraina)

Andrea Petkovic (Germania)

Madison Keys (SUA)

Victoria Azarenka (Belarus)

Jelena Jankovic (Serbia)

Samantha Stosur (Australia)

Venus Williams (SUA)

Sabine Lisicki (Germania)

Eugenie Bouchard (Canada)

Flavia Pennetta (Italia)

Alize Cornet (Franţa)

Irina-Camelia Begu (România)

Sloane Stephens (SUA)

Svetlana Kuznetsova (Rusia)

Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia)

Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia).

Sursă: digisport.ro

Facebook Comments