S-a încheiat Săptămâna Duhovnicească în Parohia Ortodoxă Cintei

by Cristian Dobre

În anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, Parohia Ortodoxă Cintei organizează a XVI-a Ediție a Săptămânii Duhovnicești. În Duminica a IV a Sfântului și Marelui Post al Paștelui, a Sfântului Ioan Scărarul, cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu a deschis această ediție prin săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare. În cuvântul de învățătură Ierarhul a punctat principalele repere ale anului omagial raportate la icoană și la cinstirea celor care au luptat pentru adevăr și dreptate în vremea dictaturii comuniste, referindu-se la pericopa evanghelică a vindecării lunaticului arătând că prin credință Dumnezeu împlinește rugăciunile credincioșilor. De asemenea a făcut referire la Sfântul Ioan Scărarul care prin lucrarea sa ,, Scara Raiului,, ne arată virtuțile prin care putem urca spre desăvârșire cu atenția că fiecare treaptă a ,,Scării,, implică responsabilitate spre a nu cădea.

În prima seara din Săptămâna Duhovnicească la Slujba Vecerniei invitatul preotului paroh a fost Părintele Lector Universitar Dr. Adrian Murg, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad și preot paroh la Parohia Horia, Protopopiatul Arad. În cuvântul de învățătură părintele invitat s-a referit la importanța acestui eveniment duhovnicesc arătând că prin scara virtuților propusă de Sfântul Ioan Scărarul omul își primenește sufletul pentru înviere și viața veșnică. Făcându-se referire la Praznicul Bunei Vestiri s-a arătat că Mântuitorul vine pe acest pământ din iubire față de oameni și pentru mântuirea lor.

La Slujba Vecerniei din cea de-a doua seară duhovnicească invitat a fost Părintele Profesor Dr. Constantin Rus de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Ilarion V. Felea din Arad. În cuvântul de învățătură s-a referit la istoria icoanei în primele secole până la apariția iconoclasmului bizantin și combaterea acestuia de Sinodul VII Ecumenic și apoi Sinodul de la Constantinopol din anul 843. De asemenea mesajul transmis de icoană a fost actualizat prin raportarea la lucrarea mântuitoare pe care Fiul lui Dumnezeu a realizat-o pentru întreg neamul omenesc.

La Denia Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în cea de-a treia seară a Săptămânii Duhovnicești, invitatul părintelui paroh a fost Părintele Tudor Budeanu de la Parohia Macea II. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor părintele invitat s-a referit la istoria Canonului Celui Mare precum și la personalitatea autorului acestuia Sfântul Andrei Episcopul Cretei. Mesajul Canonului este cel al pocăinței exemplificat și de viața Sfintei Maria Egipteanca amintită în Duminica a V-a a Postului Mare, dar și în cuprinsul Canonului. De asemenea oaspetele parohiei a îndemnat credincioșii să sporească valorile în viața lor, în contextul lumii d e astăzi care trăiește în desacralizare și mediocritate. Virtuțile trebuie cultivate personal de fiecare credincios în parte pentru binele celorlalți și pentru mântuire.

În cea de-a patra seară a Săptămânii Duhovnicești invitatul părintelui paroh și al credincioșilor a fost Preasfințitul Părinte Siluan Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria. După oficierea Vecerniei în cuvântul de învățătură Ierarhul a arătat importanța săptămânii a V-a a Postului Mare caracterizată pe de-o parte de Canonul cel Mare și Denia Acatistului Bunei Vestiri, iar pe de altă parte de tradiția locală a organizării misiunii duhovnicești în parohie. Preasfinția Sa a subliniat importanța participării credincioșilor la Sfintele Slujbe împreună cu copiii care în acest mod rămân ancorați în spiritualitatea creștină propovăduită de Biserică și continuată în familie.
La Denia Acatistului Bunei Vestiri, în cea de-a cincea Seară Duhovnicească, invitatul părintelui paroh a fost Pr. Liviu Pamfiloiu de la Parohia Caporal Alexa. În cuvântul de învățătură părintele invitat s-a referit la semnificația săptămânii a V-a a Postului Mare caracterizată de Canonul cel Mare și Denia Acatistului Bunei Vestiri.

În cea de-a șasea Seară Duhovnicească, la Slujba Vecerniei, invitatul părintelui paroh a fost Pr. Ciprian Ilica de la Parohia Sintea Mică, Protopopiatul Arad. În cuvântul de învățătură părintele invitat a vorbit despre semnificația Fericirilor rostite de Mântuitorul în predica de pe munte, pentru viața credincioșilor.

În ultima seară din Săptămâna Duhovnicească la Slujba Vecerniei invitatul părintelui paroh a fost Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Teofan Mada, vicarul Arhiepiscopiei Aradului. În cuvântul de învățătură s-a referit la modelele duhovnicești ale Postului Mare dând exemplu de pocăință pe Cuvioasa Maria Egipteanca cea amintită în Duminica a V-a a Postului. De asemenea s-a referit la Țara Sfântă arătând că mergând pe urmele Mântuitorului contempli și înțelegi mai bine conținutul dreptei credințe. În contextul lumii actuale părintele vicar a pus spre meditație problematici cu care se confruntă societatea actuală arătând că numai dacă ne raportăm la modelele duhovnicești oferite de Postul Mare prin Duminicile sale putem depăși cele ale lumii dobândind cele cerești. În final icoana ne conduce spre această realitate.

Corespondent,Breda Mircea

Facebook Comments