RUGBISTII ARADULUI ISI FAC INCALZIREA, 35-12 INTR-UN AMICAL CU SPARTAN ORADEA

by Sorin Haut

CS Universitatea Aurel Vlaicu se pregăteşte intens pentru debutul în noul sezon al Diviziei Naţionale de rugby. „Studenţii” au disputat în week-end, pe terenul din Sînicolau Mic, un meci amical cu Spartan Oradea, care s-a dorit o primă verificare în vederea startului de campionat. Fără greii Grindei, Maxim şi Stoica, Aradul a evoluat într-o formulă tânără, impunându-se la final cu 35-12 (5-2 la eseuri), după două reprize de 30 de minute:

Grindei: „Mulţi copii în teren”

Am vrut să le oferim jucătorilor tineri şansa de a se remarca. Oradea, care din câte ştiu a evoluat anul trecut în campionatul Ungariei, a venit cu trupa lor de old-boys. La joc s-a băgat chiar şi antrenorul lor, sunt băieţi foarte ok. Pentru noi a fost o mişcare bună, am avut şi copii de 17-18 ani în teren, iar media de vârstă cred că a fost în jur de 20 de ani”, ne-a declarat antrenorul celor de la CSU Arad, Marian Grindei.

Farcaş, convocat la lot

În altă ordine de idei, Cornel Farcaş a fost convocat în lotul naţional de rugby în şapte, el urmând să se afle în perioada 20-23 martie la Bucureşti, pentru un stagiu de pregătire. Cât priveşte startul noii ediţii de campionat, Grindei este optimist şi are încredere că echipa poate progresa: „În acest sezon sunt nouă echipe în liga a doua, primele cinci merg în play-off. Sperăm la locurile 4-5, un pic mai sus faţă de anul trecut. Îmi doresc ca jucătorii tineri să crească pe lângă noi, cei cu experienţă, iar în timp să formăm o echipă cât mai omogenă.

Joi, amical cu Petroşaniul

Ionuţ Butcura, sosit de la Orţişoara, Darius Poinar, Cristian Craiu şi Dinu Nicolae, toţi trei de la juniorii RCM-ului Timişoara, Andrei Farcaş, Adrian Barna, debutant de pe plan local şi Alexandru Afloare, revenit de la Bârlad, sunt noutăţile din lot. Divizionara secundă arădeană dispută joi dimineaţă, tot la Sînicolau Mic, un nou meci amical, de această dată împotriva Ştiinţei Petroşani. În prima etapă a noului sezon, CSU Arad evoluează pe teren propriu, duminică, 29 martie, cu Bucovina Suceava.

Facebook Comments