Antrenorul UTA-ei, Laurenţiu Roşu, a recunoscut la finalul barajului cu Poli că echipa timișoreană a fost mai valoroasă, deși începutul returului le-a fost favorabil arădenilor. ”Mă așteptam ca Poli să ne pună probleme, a fost de la început favorită în această dublă. Am avut șansa noastră, după ce am înscris primii, dar pe fondul dominării am primit acel gol, după care a venit imediat și al doilea. Ne-a tăiat elanul, pentru că eram într-un moment bun şi chiar credeam în promovare. Cei de la Timișoara au profitat de greșelile noastre. Trebuie să recunoaștem că au fost mai buni decât noi. Îmi pare rău de băieți, pentru că au făcut un efort fantastic. A fost şi o diferență de valoare, dar să nu uităm că am terminat meciul cu cinci jucători sub 21 de ani”, a spus Laurențiu Roșu la finalul returului. Aflat în conflict cu Ionuţ Popa, la finalul meciului de la Timişoara, antrenorul UTA-ei spune nu s-a împăcat cu omologul său, cu care nu mai vorbeşte.
Roşu s-a consolat : ”Poli a fost mai bună, e diferenţă de valoare”
Facebook Comments
previous post