ROMANIA ESTE CAP DE SERIE LA TRAGEREA LA SORTI PENTRU CUPA MONDIALA DIN 2018

ROMANIA ESTE CAP DE SERIE LA TRAGEREA LA SORTI PENTRU CUPA MONDIALA DIN 2018
România se va afla în prima urnă valorică la tragerea la sorţi a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018, sâmbătă, la Sankt Petersburg, eveniment la care vor fi prezenţi preşedintele FRF Răzvan Burleanu şi selecţionerul Anghel Iordănescu. Cele 52 de reprezentative care vor evolua în preliminarii vor fi împărțite în nouă grupe (7 grupe de câte 6 și două grupe de 5). Echipele de pe locurile 1 se vor califica direct la Cupa Mondială, în timp ce opt din selecționatele de pe locurile secunde vor disputa un baraj în dublă manșă. UEFA a solicitat ca Anglia, Franța, Germania, Italia, Spania și Olanda să fie repartizate în grupe de câte şase echipe. Urnele la tragerea la sorți vor fi următoarele: Urna 1: Germania, Belgia, Olanda, Portugalia, România, Anglia, Țara Galilor, Spania, Croația Urna 2: Slovacia, Austria, Italia, Elveția, Cehia, Franța, Islanda, Danemarca, Bosnia-Herțegovina Urna 3: Ucraina, Scoția, Polonia, Ungaria, Suedia, Albania, Irlanda de Nord, Serbia, Grecia Urna 4: Turcia, Slovenia, Israel, Irlanda, Norvegia, Bulgaria, Feroe, Muntenegru, Estonia Urna 5: Cipru, Letonia, Armenia, Finlanda, Belarus, Macedonia, Azerbaijan, Lituania, Moldova Urna 6: Kazahstan, Luxemburg, Liechtenstein, Georgia, Malta, San Marino, Andorra. Preliminariile Cupei Mondiale din 2018 vor începe în septembrie 2016 şi se vor încheia în noiembrie 2017. Sursă: digisport.ro