ROLAND NAGY: „O ECHIPA DE LIGA 1 LA ARAD, UNUL DIN OBIECTIVELE NOASTRE”

by Sorin Haut

UTA  savurează câteva zile frumoase. Victoria de la Cluj, din campionat, a fost urmată astăzi de calificarea în șaisprezecimile Cupei României, fază în care intră în competiție și echipele din Liga I.

Metalul Reșița s-a prezentat la Arad cu o garnitură formată din juniori, dar Roland Nagy a răspuns tot cu o formulă cu medie de vârstă scăzută. Și rezultatul a strâns aplauze sincere pentru tinerii roș-albi, din partea celor 600 de spectatori care au asistat la jocul de pe ”Motorul”.

”Cu toată telenovela creată în jurul meciului de la Lugoj, am dat importanță întâlnirii cu Reșița, chiar dacă am apelat la jucători care au intrat mai puțin. Mergem mai departe în Cupa României, sperăm să aducem o echipă din Liga I la Arad, a fost unul din obiectivele noastre. Legat de meci, pot să discut doar despre plăcerea de a juca și despre realizări. În plus, a fost un antrenament bun pentru cei care au jucat mai puțin sau deloc până acum, ei trebuie să fie soluții pentru viitorul apropiat, pentru ce ne așteaptă în campionat”, a analizat antrenorul principal al UTA-ei.

”Aceeași echipă am fi aliniat-o și dacă Reșița venea la Arad cu titularii, poate am fi apelat pe parcurs la Rus și Szekely, și ei în căutare de încredere. Copiii noștri cresc sănătos”, a mai precizat Roland Nagy.

Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments