Cel puţin un deceniu de așteptare pentru dreptul de ședere în Marea Britanie. Sunt noi măsuri radicale pregătite de Executivul de la Londra, care vor fi anunțate astăzi. Ministrul de Interne din Regatul Unit este inițiatorul proiectului.
Potrivit noilor reguli, perioada de așteptare pe care migranții legali trebuie să o parcurgă pentru a obține dreptul de ședere va fi pentru cei mai mulţi de un deceniu, iar pentru unii chiar de până la 15 ani.
Există și o derogare – pentru lucrătorii din domeniul îngrijirii și asistenței sociale care se află deja în Regatul Unit.
Alți profesioniști se vor confrunta însă cu perioade lungi de așteptare pentru obținerea statutului de rezident permanent.
O reducere a acestui interval poate fi aplicată dacă migranții demonstrează că au contribuit la comunitățile locale prin intermediul unui sistem bazat pe puncte sau dacă au venituri consistente, tvrinfo.ro.
Reguli noi pentru migranți. Așteptare de 10-15 ani pentru drept de ședere în Marea Britanie