Recepție finală pentru reţelele de apă şi canalizare din Ineu, Pâncota, Şiria şi Galşa

by Cristian Dobre

Miercuri, 8.05.2019, a fost avut loc recepţia finală a contractului CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în Ineu, Şiria şi Pâncota, demarat în cadrul Proiectului CCI Nr. 2009RO161PR001/19314 Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad şi încheiat în cadrul Proiectului Cod SMIS 2014+ 106974 Fazarea proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Arad.

Investiţiile au demarat în anul 2013, fiind finalizate în luna decembrie a anului 2016. După recepţionarea la terminarea lucrărilor din anul 2018, contractul a beneficiat de o Perioadă de Notificare a Defectelor de 12 luni, timp în care funcţionarea lucrărilor a fost corespunzătoare iar neconformităţile constatate au fost remediate. CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în Ineu, Şiria şi Pâncota este cel de-al optulea contract recepţionat final.

În cifre, contractul de lucrări înseamnă: reabilitarea şi extinderea reţelei de apă pe o lungime de 45 km cu executarea unui număr de 2.152 de branşamente de apă, reabilitarea şi extinderea reţelei de canalizare pe o lungime de 85 km cu executarea unui număr de 4.279 de racorduri de canal şi executarea unui număr de 13 Staţii de Pompare Apă Uzată. Lucrările s-au desfăşurat în oraşele Ineu şi Pâncota, comuna Şiria şi localitatea Galşa iar valoarea totală a acestora este de 62.117.651,55 lei.

Lucrările au fost executate în baza autorizaţiei Nr. 16/12.08.2013 eliberată de Consiliul Judeţean Arad. Beneficiarii finali ai acestor lucrări sunt primăriile din cadrul Unităţilor Administrativ Teritoriale Ineu, Şiria şi Pâncota, iar operatorul reţelelor este Compania de Apă Arad S.A.

Proiectele au fost cofinanţate de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Compania de Apă Arad S.A. a asigurat 10,02% din valoarea finanţării.

 

Facebook Comments