Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,8% în mai 2025, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna anterioară, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,3 puncte procentuale mai mare decât la femei, scrie agerpres.ro.
Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna mai a anului 2025 a fost de 470.500 persoane, în creștere față de luna precedentă (467.400 persoane) și în creștere raportat la aceeași perioadă a anului 2024 (441.100 persoane).
Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,3 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 5,9% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).
Potrivit INS, reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 24,8%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada ianuarie – martie 2025.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,6% pentru luna mai 2025 (4,7% în cazul bărbaților și 4,3% în cazul femeilor).
Rata șomajului a crescut la 5,8%, în mai
Facebook Comments